Decizie istorică luată în acest weekend. S-a votat legea avortului, după ce peste două treimi dintre cei care au mers la urne au spus „DA” în favoarea liberalizării. Ce presupune această lege.
Irlandezii au avut o prezenţă masivă la referendumul susţinut pentru a decide dacă avortul trebuie liberalizat sau nu. Rezultatul a fost unul covârşitor pentru dreptul femeilor de a decide ce se întâmplă cu trupul lor, anunţă ştirileprotv.ro.
S-a votat legea avortului! „Este o revoluţie tăcută!”
Aproximativ două treimi dintre irlandezii prezenţi la urne au votat vineri la un referendum în favoarea liberalizării avortului, vot care în opinia premierului Leo Varadkar este o ”revoluţie tăcută”, relatează AFP.
”Poporul a spus că vrem o Constituţie modernă pentru o ţară modernă, să avem încredere în femei şi să le respectăm pentru a lua decizii bune pentru sănătatea lor. Este o revoluţie tăcută”, a declarat Leo Varadkar, premierul irlandez, cunoscut ca fiind homosexual.
Prezenţa la urne a fost una importantă, 62,18%, iar dintre votanţi circa 66% au votat în favoarea abrogării amendamentului introdus în 1983 care restricţiona într-un mod drastic avortul în Irlanda, protejând dreptul copilului la viaţă! Astfel, avortul va fi autorizat în primele 12 săptămâni de sarcină, dar perioada va putea fi prelungită până la 24 de luni dacă acest lucru va fi necesar din punct de vedere medical. Noua legislaţie va fi pusă în aplicare până la finalul acestui an.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!