Vești bune pntru cei care sunt în căutarea unei locuințe. Revine programul Prima Casă, într-o formă semnificativ schimbată. Noua ediție va demara vineri, 1 martie 2019, cu un buget alocat în valoare de 1,987 miliarde de lei.
De astăzi revine programul Prima Casă
Anunțul a fost făcut de Fondul Național de Garantare a Fondurilor pentru IMM-uri, prin imtermediul unui comunicat de presă. Conform instituției, lansarea noului program a fost posibilă datorită primirii, din partea Ministerului Finanţelor Publice, a acordului de distribuire pentru suma de 1,987 miliarde lei din plafonul total de 2 miliarde alocat pentru acest an.
„Timp de 10 ani, Programul “Prima Casă” a extins în mod natural accesul la creditare pentru persoanele tinere, cu vârste până la 35 de ani, oferindu-le şansa de a achiziţiona o locuinţă. Eficienţa şi notorietatea programului se bazează pe parteneriatul construit între statul român, ca iniţiator, FNGCIMM, băncile finanţatoare şi beneficiari, care au privit cu responsabilitate oportunitatea unică de a accesa un credit imobiliar în condiţii foarte avantajoase, cu un avans de minimum 5% şi cu costuri totale de finanţare plafonate” , a explicat Gheorghe Lăpădat, directorul general al FNGCIMM.
Până la finele anului 2018, FNGCIMM a acordat peste 260.000 de garanţii şi promisiuni de garantare pentru achiziţionarea sau construcţia de locuinţe pe întreg teritoriul României. Suntem pregătiţi de lansarea etapei corespunzătoare celui de-al unsprezecelea an al programului cu procese operaţionale îmbunătăţite, cu tehnologii noi, cu parametri ce se situează în tendinţele actuale din sectorul financiar” , a mai spus acesta.
Tot ce trebuie să știi despre programul Prima Casă
„Noua aplicaţie de extragere şi prelucrare automată a informaţiilor, denumită la nivelul FNGCIMM “Alex’, utilizează tehnologia OCR – Recunoaşterea Optică a Caracterelor (Optical Character Recognition) şi facilitează transferul automat al datelor primite de la partenerii bancari în sistemul informatic al instituţiei. Se reduce astfel la minim riscul de eroare cauzat de intervenţia manuală în colectarea de date necesare analizării solicitărilor de garantare, timpul necesar soluţionării putând fi considerabil diminuat” , se arată în comunicatul Fondului de Garantare.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet