Rusia a emis o avertizare de călătorie! „SUA vânează cetăţenii ruşi în toată lumea!”

Filon Stan   
în Stiri de ultima ora
02/02/2018, 11:45
Rusia a emis o avertizare de călătorie! „SUA vânează cetăţenii ruşi în toată lumea!”

Statele Unite ale Americii vânează cetăţeni ruşi în întreaga lume! Aşa sună o avertizare de călătorie emisă de autorităţile din Rusia!  Kremlinul le cere cetăţenilor ruşi să se gândească de două ori înainte de a efectua o vizită în străinătate, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Potrivit unui comunicat al Ministerului rus de Externe, cetăţenii ruşi care se află în străinătate se confruntă cu o ameninţare serioasă privind arestarea din partea altor ţări, la cererea Washingtonului, pentru a fi extrădaţi ulterior în Statele Unite.

Rusia a emis o avertizare de călătorie! „SUA vânează ruşi”

„În ciuda solicitărilor noastre de îmbunătăţire a cooperării dintre autorităţile relevante din SUA şi Rusia, serviciile speciale americane au continuat efectiv să vâneze ruşi în întreaga lume. Având în vedere aceste circumstanţe, le cerem insistent cetăţenilor ruşi să cântărească atent toate riscurile atunci când planifică drumuri în străinătate”, se arată în atenţionarea de călătorie.

Diplomaţia de la Moscova a precizat că peste zece cetăţeni ruşi au fost arestaţi în ţări străine, cu implicarea Statelor Unite, de la începutul anului 2017. În plus, şapte ruşi au fost puşi sub acuzare în SUA şi alte state în 2017, comparativ cu o medie de doar doi cetăţeni în precedenţii şase ani.

În avertizarea de călătorie mai este menţionat faptul că ruşii se vor confrunta cu un tratament părtinitor din partea sistemului judiciar din SUA, în cazul unor extrădări. Departamentul de Stat al Statelor Unite a refuzat să comenteze comunicatul Ministerului rus de Externe.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×