Duminică, 10 martie, este o zi de mare sărbătoare. Se prăznuiesc nu mai puțin de trei sfinți mucenici importanți: Sfântul Mucenic Ciprian, Sfântul Mucenic Codrat și Sfântul Mucenic Dionisie. Rugăciunea zilei este despre purificarea sufletului și izbăvirea de rău.
Rugăciunea zilei de duminică, 10 martie, pentru curățirea de păcate
„Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule Cel Viu, Veşnic, Atotputernic şi Prealuminat, întăreşte-ne, luminează-ne, curăţeşte-ne de păcate şi de toată necurăţia şi izbăveşte-ne de tot ce este rău. Nu ne lăsa în întunericul păcatelor şi al fărădelegilor, ci iartă-ne Doamne şi îndreaptă-ne paşii spre calea cea bună a Sfântului Tău Adevăr. Luminează-ne inima, sufletul şi mintea. Luminează-ne familiile, copiii şi pe toţi cei dragi ai noştri. Luminează lumea întreagă, că în această lume trăim şi noi. Luminează-ne viaţa noastră şi tot ce nu este luminat de Tine Doamne! Binecuvintează-ne să facem cele bine plăcute Ţie și Tuturor Sfinţilor.
Doamne Iisuse Hristoase, Te rugăm luminează-ne, curăţeşte-ne de păcate, pune focul iubirii Tale sfinte în inimile noastre, ocroteşte-ne, fă-ne răbdători, smeriţi şi înţelepţi şi dă-ne ajutorul necesar mântuirii sufletelor noastre, ca să trăim în veşnicie în Iubirea Ta Sfântă, unde Slavă să-Ţi cântăm împreună cu Îngerii. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, Îţi mulţumim pentru tot ajutorul şi pentru toate milele Tale ştiute şi neştiute! Slavă Ţie Doamne! Slavă Ţie! Amin!”
Mai mulți sfinți sunt pomeniți
În afara Sfântului Mucenic Ciprian, Sfântului Mucenic Codrat și a Sfântului Mucenic Dionisie, mai sunt pomeniți sfinții Pavel, Anecton și Crescent. Duminică este pomenită și preacuvioasa maică Anastasia patriciana. Ea se trăgea din părinți bogați, de neam ales. Era frumoasă și plină de bunătate.
Ea trăia în vremea împăratului Iustinian și a aflat că era urâtă de împărăteasă. Așa că și-a spus pentru sine: O, Anastasia, la vreme potrivită vine împrejurarea aceasta; caută deci de-ţi mântuieşte sufletul tău şi vei scăpa şi pe împărăteasă de ura aceasta necugetată şi-ţi vei dobândi şi ţie împărăţia cerurilor”. După care a pornit la drum și a ajuns în Alexandria, unde, din averea pe care o avea, a ridicat o mănăstirea care este cunoscută ca Mănăstirea Patricienei. După moartea împărătesei, Iustinian a cerut să fie căutată, iar ea s-a dus la avva Daniil. Când bătrânul i-a aflat povestea, a îmbrăcat-o în haine bărbătești și i-a pus numele Anastasia eunucul. A zidit-o într-o peșteră și i-a cerut să nu iasă niciodată de acolo. O dată pe săptămână, primea doar un ulcior cu apă și, în cele din urmă, și-a găsit sfârșitul.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet