În seara de Revelion, creștinii rostesc o rugăciune despre care se spune că produce adevărate minuni. Este o rugăciune extrem de puternică, una care aduce pace și liniște pentru credincioși.
Rugăciunea pe care trebuie să o spui de Revelion
Rugăciunea zilei de marți seara, cea pe care e bine să o spui înainte de miezul nopții, face adevărate minuni mai ales pentru cei năpăstuiți de soartă în ultima vreme.
Textul rugăciunii poate fi citit, iar credincioșii spun că aceasta capătă o putere foarte mare dacă este spusă în fața unei icoane cu Mântuitorul sau Maica Domnului și a unei candele aprinse.
Rugăciunea de marți produce minuni
„Doamne, Dumnezeul meu, osândit stau înaintea fetei Tale celei sfinte, și-mi mărturisesc nevrednicia, neputință și sărăcia mea cea mare. Pentru aceasta mă rog Tie”, este începutul rugii.
„O, izvor dulce și noianul indurării, deschide stavilele cerului și ploua asupra mea bunătățile indurării Tale, pentru că să pot scoate lacrimi, să plâng, să spăl și să curatesc sufletul meu de intinaciunea păcatelor, cu căință tare și adevărată. Și că să-mi dai acest dar”, trebuie să spui în continuare.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
„Stăpâne, pun mijlocitor pe Inaintemergatorul Ioan, către care zic: O, invatatorule al pocăinței și mărite Proorocule, care ești mai mare decât toți proorocii, precum însuși Fiul lui Dumnezeu te-a numit în Sfânta Evanghelie”, este continuarea.
„Tu care ai arătat poporului pe Stăpânul Hristos, tu care L-ai botezat în Iordan și ai văzut cerurile deschizandu-se, tu care ai auzit glasul Părintelui ceresc și ai văzut pe Duhul Sfanț că un porumbel pogorandu-se peste El. Rogu-te, ajuta-mi cu mijlocirea ta, tu care stai în cer înaintea Judecătorului veșnic, și fă-L să se îndure de mine”, sună încheierea rugăciunii de marți seara.
Mâine, în prima zi a noului an, Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Vasile, așadar anul 2020 începe cu una din cele mai mari sărbători.