Pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, show-ul a înregistrat 20,4 puncte de rating şi 50.4% share, de peste cinci ori mai mult decât postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut 3,8 puncte de rating şi 9,3% share.
Pe întreaga durată de difuzare, la nivel naţional, peste 3,4 milioane de telespectatori au urmărit „Românii au talent”, iar în minutul de maximă audienţă, de la 21.45, peste 4,4 milioane de români urmăreau emisiunea, scrie news.ro.
Numere de dans, canto şi echilibristică s-au numărat printre cele prezentate vineri de concurenţii selectaţi în concurs.
Emisiunea este prezentată de Smiley şi Pavel Bartoş, iar juriul format de Florin Călinescu, Andi Moisescu, Andra şi Mihaela Rădulescu.
Andra a apasat primul Goldez Buzz al sezonului opt, iar Bianca Badea, în vârstă de 11 ani, care visează să ajungă balerină profesionistă, a fost trimisă direct în finală.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere