Rolul pe care Tamara Buciuceanu a vrut toată viața să-l joace și nu a mai apucat

Dan Suta   
în Stiri mondene
15/10/2019, 20:59
Rolul pe care Tamara Buciuceanu a vrut toată viața să-l joace și nu a mai apucat
Tamara Buciuceanu a refuzat un rol pentru că nu se mai simțea în stare să joace în vreo piesă de teatru. Sursa foto: wowbiz.ro

Tamara Buciuceanu și-ar fi dorit foarte mult să joace într-o piesă de teatru, însă nu a mai apucat. Dezvăluirea a fost făcută de Ion Caramitru la Digi 24. Directorul Teatrului Național București spune că dacă Tamara era în stare să joace ar fi fost cel mai probabil rolul vieții sale. Acesta a vorbit despre cum era omul Tamara și de ce a fost o femeie atât de specială.

Caramitru i-a propus actriței Tamara Buciuceanu să joace într-o piesă de teatru, dar a refuzat

Caramitru i-a propus Tamarei să joace într-o piesă cu care ar fi avut cu siguranță succes la toate tipurile de public, însă artista l-a refuzat deoarece nu se mai vedea în putere să mai pășească pe scenă pentru a da viață vreunui personaj. Această destăinuire a făcut-o directorul de la TNB, Ion Caramitru, în această seară, conform digi24.ro.

Caramitru a comparat-o pe Tamara Buciuceanu cu Toma Caragiu pentru modul excepțional în care juca în genuri diferite și personaje complet opuse. Marea actriță era capabilă să îi facă pe oameni să râdă și să plângă în același timp și putea fi un personaj negativ fără mari probleme. Comedia însă a fost punctul forte al actriței.

tamara buciuceanu botez
Tamara Buciuceanu Botez avea probleme cu inima. Sursa foto: kanald.ro

„Ea ar fi fost prototipul, dar mi-a zis că nu se simte în stare”

„Am mai vorbit la telefon. S-a retras. La un moment dat i-am propus să joace un rol pe care l-a dorit foarte mult, toată viaţa şi pentru care ar fi fost dedicată să joace, rolul principal în Micul infern, piesă care se joacă la TNB. Ea ar fi fost prototipul. Mi-a spus atunci timidă şi speriată că nu mai are putere, că îmi mulţumeste, că e rolul vieţii ei, dar e puţin prea târziu, că nu se simte în stare. Aceasta a fost ultima mea discuţie profesională cu ea“, a declarat Caramitru.

 

 

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles