Deși filmările la sezonul 2 al Exatlon s-au încheiat de mult, rivalitatea dintre echipe încă există, iar asta s-a văzut la emisiunea Fan Arena, unde au fost invitați concurenții Iulian Pîțea, de la Războinici, și Monica Roșu, din echipa Faimoșilor.
Cei doi nu s-au putut abține și s-au înțepat de mai multe ori în timpul emisiunii, de parcă se aflau la o nouă probă Exatlon. Lili Sandu a deschis subiectul noilor veniți, iar cei doi concurenți au avut opinii total diferite.
Monica Roșu și Iulian Pîțea nu au uitat rivalitatea de la Exatlon
„Dacă intri după o lună, eu cred că e perioada cea mai bună”, a susținut Monica Roșu. Fostul Războinic nu s-a lăsat, însă, intimidat și și-a susținut punctul de vedere. „Eu sunt puțin sceptic… Nu poate să vină cineva după două luni jumătate și să te depășească. A venit Boboc și e un atlet foarte bun”,a argumentat el.
„Depinde mult de persoana care vine și de cât își dorește și ce își dorește de la acest show. Dacă afli cu două săptămâni înainte că ai putea să te duci, știi pe ce să te antrenezi, știi dacă poți să arunci cu mingea, dacă poți să arunci cu cercul”, a spus Monica Roșu.
„Eu cred că și asta e degeaba, crede-mă pe cuvânt”, a răspuns Pîtea.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
„Dar tu de ce ești… Zici că ești Gică-contra. La orice spun, nu ești de acord. Dacă vine după trei săptămâni eu zic că are șanse foare mari să se adapteze foarte repede, sau într-un timp relativ ok și să reziste mai bine decât noi”, a ripostat gimnasta Monica Roșu, ușor iritată de fostul adversar.
Un alt moment tensionat a fost atunci când Monica Roșu a spus că se obișnuise să doarmă la baracă și chiar începuse să se odihnească bine. Replica a venit imediat din partea fostului rival: „Vulpea când nu ajunge la struguri spune că sunt acri”, a replicat el