Actorul Richard Gere a devenit tată la vârsta de 70 de ani. Soția, antreprenoarea Alejandra Silva, în vârstă de 37 de ani, i-a dăruit un băiat. Cei doi mai au un fiu, născut în februarie anul trecut.
Richard Gere, tată la 70 de ani. Soția a născut al doilea băiat
Actorul Richard Gere a devenit tată pentru a treia oară. Actuala soție, antreprenoarea Alejandra Silva, i-a dăruit încă un băiat. Cei doi au devenit părinți pentru a doua oară, după ce, în februarie anul trecut, Alejandra a născut primul copil al cuplului, Alexander.
Potrivit revistei spaniole Hola!, în acest moment, cuplul se află la ferma din Pound Ridge, lângă New York. În restul timpului, odată cu această căsătorie, Richard Gere petrece mai mult timp în Spania.
S-au căsătorit în 2018
Actorul şi antreprenoarea s-au cunoscut în 2014, în Italia, într-unul dintre hotelurile pe care ea le administra. A fost o dragoste fulgerătoare, potrivit presei spaniole și, patru ani mai târziu, s-au căsătorit la New York într-o ceremonie cu influențe indiene.
„Sunt cel fericit om din univers. Cum aș putea să nu fiu? M-am căsătorit cu o femeie frumoasă care este deșteaptă, sensibilă, se dedică în acțiuni caritabile, este amuzantă și răbdătoare, știe cum să ierte, este o bucătărească excelentă și face cele mai bune salate din lume„.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
„Alejandra meditează, este vegetariană și o mamă grozavă. Are atingerea unui înger…și este, de asemenea, și spaniolă: pământul regilor și al reginelor, al lui Cervantes și a lui Bunuel..Nu poți găsi nimic mai bun de atât”, a declarat Richard Gere la acea vreme, potrivit presei din Spania.
Richard Gere mai are un fiu în vârstă de 20 de ani, Homer, din căsătoria cu actriţa Carey Lowell, iar Alexandra Silva mai are un băiat în vârstă de 7 ani din căsătoria cu Govind Friedland.