Analizele economiștilor din occident nu sunt deloc optimiste față de soarta leului în ceea ce privește rata de schimb. Astfel, moneda noastră națională este cea care se va deprecia cel mai mult dintre cele din Europa Centrală și de Est. Astfel, leul urmează să se deprecieze cu 1,5% și se va ajunge la un curs de 4,85 lei/euro, susțin specialiștii Reuters, citați de cursdeguvernare.ro.
Leul se va deprecia cel mai mult în Europa Centrală și de Est
Analiștii din România sunt și ei chiar mai pesimiști, și anunță deprecierea monedei naționale cu până spre 4,90 lei / euro, de vreme ce Banca Transilvania estimează o medie pe 2020 de 4,87 lei per euro. Și cei de la CFA România au anticipat o depreciere a monedei naţionale de până la o medie de 4,8597 de lei / euro, în următoarele 12 luni.
Cei de la Reuters nu s-au aplecat în mod special asupra României decât în două rânduri în care argumentează deprecierea leului cu privire la „deficitele țării”, care toate sunt mult negative față de celelalte țări din zonă. De asemenea, specialiștii anticipează că deficitul de cont curent va depăși 5% din PIB iar deficitul bugetar o să ajungă chiar și la 4%.
Cum se va deprecia leul, în comparație cu celelalte monede naționale din regiune
Potrivit sursei citate, Forintul ungar ar urma să se deprecieze cu 1,1%, în următoarele 12 luni, până la 335 forinţi / euro, după ce a pierdut 3% în acest an. Zlotul polonez ar urma să se deprecieze cu 0,5%, până la un curs de 4,30 zloţi pentru un euro, în timp ce coroana cehă este singura excepţie de la tendinţa de depreciere din regiune și care s-ar putea aprecia cu 0,5% în următoarele 12 luni, până la 25,43 coroane pentru un euro.
Printre motivele pentru aceste deprecieri se numără încetinirea ritmului de creştere ale economiilor naționale, pe fondul amplificării riscurilor globale, precum tensiunile comerciale dintre SUA şi China, dar și faptul că Brexitul nu s-a materializat nici acum.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
De asemenea, economiile din Europa Centrală au început să sufere de ritmurile mai încete ale partenerilor comerciali lor occidentali, în special în cazul Germaniei, motorul economiei europene.