La rubrica rețeta zilei de azi îți spunem cu se fac cele mai pufoase croissante de casă. Aceste produse de patiserie pot fi făcute acasă, iar pentru ca ele să nu fie tari, ci moi și pufoase ai nevoie în special de bicarbonat de sodiu. De altfel, rețeta de casă pe care ți-o propunem este o alternativă mai bună și mai sănătoasă la cele din comerț.
Rețeta zilei: croissante pufoase casă
Croissantele merg de minune atât sărate cât și dulci. Cu cașcaval ras deasupra ori frământate cu puțină brânză vor fi cele mai delicioase cornulețe pe care le-ai încercat vreodată! Îți prezentăm mai jos ingredientele necesare pentru această rețetă de croissante, dar și modul de preparare al acestor.
Ingrediente pentru croissante făcute în casă:
- 500 de grame de făină;
- 20 de grame de drojdie proaspătă;
- 100 de mililitri de lapte călduț;
- 120 de grame de iaurt;
- două lingurițe de bicarbonat de sodiu;
- o linguriță de sare;
- 3-4 lingurițe de zahăr;
- 2 ouă;
- 70 de grame de unt topit, proaspăt;
- două gălbenușuri pentru pensularea cornurilor.
Mod de preparare:
Pentru prima parte a preparării cornulețelor vei avea nevoie de un pahar. În acesta trebuie să amesteci laptele cu zahărul și drojdia. Amestecă bine până când obții o compoziție omogenă și lasă apoi prima parte a aluatului 2 minute deoparte. Ia apoi din dulap un bol ceva mai mare pentru următoarea etapă.
Adaugă făina, iaurtul, ouăle, bicarbonatul de sodiu, sarea și toarnă peste acestea amestecul de drojdie cu lapte. Dacă nu obții un aluat consistent, poți să mai presari puțin făină. Lasă aluatul la dospit vreme de 30 de minute. Următoarea etapă, poate cea mai grea pentru multe gospodine și mulți bucătari este modelarea cornurilor.
Împarte aluatul în 8 părți egale și întinde apoi bilele în foi rotunde. Unge cu unt topit foaia și repetă procedura până la ultima foaie, care se lasă așa, fără unt. Întinde cu sucitorul deasupra foilor până vei obține un mare cerc. Taie aluatul în 12 sau 16 triunghiuri și rulează-le apoi de la bază la vârf.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Așază croissantele într-o tavă și mai lasă-le apoi câteva minute la dospit. Durata variază de la 45 de minute până la o oră, depinde și de calitatea ingredientelor folosite. După ce au dospit, unge croissantele cu gălbenuș diluat în lapte. Croissantele se coc la cuptor încins la 200 de grade Celsius, aproximativ 10-20 de minute. Urmărește atent/ă coacerea pentru a nu le arde.
Le poți servi cu gem de caise sau de prune, cu lapte sau poți rade puțin cașcaval deasupra. De asemenea, dacă vrei să le mănânci simple, dar vrei să le îndulcești puțin, pudrează puțin zahăr vaniliat.