Dacă vrei să-ți impresionezi prietenii sau familia cu un preparat ce se gătește repede și ușor, dar te afli în pană de idei, FANATIK îți sare în ajutor. Sufleul de conopidă este soluția ideală, mai ales că nu necesită foarte multe ingrediente și poate fi servit atât cald, cât și rece.
Cum să prepari cel mai bun sufleu de conopidă
Îți prezentăm rețeta perfectă, pentru un sufleu de conopidă delicios, ca la mama acasă. În plus, vorbim despre un preparat extem de sănătos, care îți va oferi porția de energie necesară pentru a face față oricăror probleme cotidiene.
Rețetă sufleu de conopidă. Ingrediente
- 600 g conopidă
- 250 g caşcaval
- 4 ouă
- 2 linguri făină
- 50 g unt
- 300-350 ml lapte
- sare
- piper

Mod de preparare
Desfacem conopida în buchețele,o spălăm bine şi o punem la fiert în apă cu sare, pentru aproximativ un sfert de oră. După ce a fiert, o punem într-o strecurătoare şi o trecem din nou sub un jet de apă rece. Apoi, punem untul într-o crăticioară şi, de îndată ce s-a încins, adăugăm făina, amestecând pentru omogenizare.
Subţiem cu lapte, adăugăm cu sare şi piper, după gust şi lăsăm să fiarbă câteva minute, până când compoziţia obținută se îngroaşă asemenea smântânii. Luăm cratiţa de pe foc, așteptăm să se răcească şi adăugăm gălbenuşurile, împreună cu caşcavalul ras. Apoi, încorporăm uşor şi albuşurile, presărând un praf de sare.
Ungem un vas termorezistent cu unt, aşezăm conopida și turnăm sosul. Apoi, scuturăm uşor vasul pănă când sosul se repartizează uniform, cuprinzând toată conopida. Nu mai rămâne decât să punem preparatul la cuptor, iar după aproximativ trei sferturi de oră, îl vom putea servi. Pentru un plus de savoare, acestei rețete i se poate adăuga, după preferințe și baby spanac.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ia-ți prima de meci de la MaxBet! Bonus de bun venit 3 în 1: 1000 lei sport + 444 rotiri gratuite + 50 lei la loterii