Baigli este un fel de cozonac unguresc tradițional foarte gustos și apreciat, iar rețeta lui este foarte simplă. Se poate prepara în orice perioadă din an, îndeosebi de sărbători. Și cum Paștele bate la ușă, baigli ar putea fi o variantă inspirată.
Rețeta de baigli umplut cu nucă sau mac
Baigli este un cozonac unguresc tradițional, dar nu seamănă cu cozonacul ce se face la noi. Ca aspect, baigli este un fel de ruladă cu foaie subțire și umplutură bogată. În anumite zone, mai este cunoscut cu denumirile coardă, bejgli sau saviecuță.
Ingrediente pentru două rulade baigli
Pentru aluat:
- 200 g unt cu 82% grăsime
- 500 g făină
- 150 ml lapte călduț
- 70 g zahar pudră
- 10 g drojdie proaspătă
- 2 gălbenușuri
- 1 esență vanilie
- coaja de la o lămâie
- puțină sare
Pentru umplutura cu nucă:
- 100 ml lapte
- 250 g nucă măcinata
- 70 g zahăr
- 70 g stafide
- 1 esență vanilie
- coaja de la o lămâie
Pentru umplutura cu mac:
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
- 250 g mac măcinat
- 100 ml lapte
- 70 g zahăr
- 70 g stafide
- 1 esență vanilie
- coaja de la o lămâie
Cum se pregătește aluatul
Mai întâi se dizolvă drojdia cu puțin lapte călduț și se lasă deoparte. Separat, se pun untul și făina într-un bol și se încorporează. Când s-a omogenizat, se adaugă drojdia cu laptele, gălbenușurile, zahărul, puțină sare, coaja de lămâie și esența de vanilie. Se amestecă bine și se adaugă restul laptelui treptat. Aluatul obținut se frământă aproximativ 4 minute.
Umplutura cu mac
Se pun într-o cratiță laptele zahărul și stafidele și se lasă pe foc până se topește zahărul. După ce s-a topit, compoziția se pune peste mac. Se adaugă coaja de lămâie rasă și esența de vanilie. La fel se procedează și la umplutura cu nucă.
Aluatul se împarte în două. Una dintre bucăți se ia și se întinde într-o foaie subțire, apoi se distribuie uniform umplutura de mac sau nucă. Se nivelează și se lasă o margine de 1-2 centimetri goală.
Se rulează și la final se unge cu albuș de ou. După ce ai rulat ambii cozonaci, se așează în tavă, tapetată înainte cu hârtie de copt. Se ung cu gălbenuș de ou și se lasă la frigider 10 minute. Se scot, se ung cu albuș de data asta și se bagă din nou la frigider cât să se întărească albușul. Se scot, se înțeapă cu vârful cuțitului, și se bagă la cuptor preîncălzit la 180 de grade pentru aproximativ 40 de minute.