Cântăreața Angela Rusu a avut parte de o nenorocire, chiar cu câteva zile înainte de Crăciun! Și-a văzut afacerea în care investise peste 600 de mii de euro pusă la pământ de un incendiu violent! Restaurantul său s-a făcut scrum, dar incendiul se putea transforma într-o adevărată tragedie!
Restaurantul de 600 de mii de euro al Angelei Rusu s-a făcut scrum
Un incendiu de proporții a cuprins restaurantul Angelei Rusu, chiar înaitea unui eveniment la care trebuia să participe peste 500 de persoane! Angajații puneau la punct ultimele detalii pentru petrecerea unei firme pe care o organizau, când de-odată a început să miroasă a încins, iar fumul a pus stăpânire pe tot restaurantul.
”S-a văzut fum prima dată, nu flăcări şi s-au văzut din partea aia din spate, până când a ajuns la stradă şi pe urmă au ieşit flăcările sus. A fost fumul mare prima dată”, a povestit un martor.
500 de persoane erau așteptate la un eveniment
Focul ar fi izbucnit în bucătărie, tocmai când angajaţii se pregăteau să-i primească pe cei 500 de invitaţi. mai mult, primii oaspeţi abia sosiseră şi au fost martorii dezastrului, anunță observator.tv.
”ISU Cluj a deplasat 5 echipaje de intervenţie cu cinci autospeciale de interventie pentru stingerea incendiului, iar din partea SVSU Gherla au participat patru echipaje pentru stingerea acetsui incendiu.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
A ars acoperisul generalizat pe o suprafata de apraope 1000 de metri pătraţi”, a declarat Ciprian Cornea, purtător de cuvânt ISU Cluj.
Angela Rusu a investit 600 de mii de euro pentru a deschide restaurantul de lux unde se organizau evenimente. Avea planuri mari pentru Revelion.
”Echipa Crystal Ballroom Events,vine în întâmpinarea d-voastră,cu ultima generație de sonorizare și ecran LED.REVELIONUL este aproape ,așa că vă așteptăm cu ușile deschise,ca să trecem împreună”pragul” dintre ani”, este mesajul promovat chiar de Angela Rusu pe Facebook, în urmă cu câteva zile.
Vedeta aștepta o petrecere de zile mari pentru Revelion, însă planurile i-au fost date peste cap de incendiul care i-a mistuit restaurantul. Conform ultimelor informații, artista este în stare de șoc după acest incident, iar medicii au pus-o sub tratament, pentru a depăși mai ușor momentul greu.