Prinţul Harry (35 de ani) s-a întors recent pe meleagurile natale pentru a încheia ultimele obligații profesionale în calitate de membru senior al familiei regale britanice și a avut o revedere emoționantă cu bunica sa, Regina Elisabeta a II-a a (93 de ani), sâmbătă, 29 februarie, la Castelul Windsor.
Suverana speră că nepotul ei Prințul Harry să se răzgândească
Prințul Harry și soția sa Meghan Markle au luat decizia de a renunța la drepturile familiei regale pentru a-și putea crește copilul în Canada. Soțul actriței de origine americană s-a întors în Marea Britanie unde a avut parte de o întrevedere de-a dreptul emoționantă cu bunica sa Regina Elisabeta a II-a.
Surse din interiorul casei regale susțin că cei doi au discutat în privat mai bine de 4 ore, timp în care Suverana i-a spus nepotului ei că se poate răzgândi oricând și va fi primit înapoi în sânul familii regale. În plus, acesta a fost momentul în care Regina a spus tot ce avea pe suflet în legătură cu situaţia încă tensionată cauzată de „Megxit“.
„Regina a avut foarte multe lucruri de discutat cu prinţul Harry, iar aceasta a fost ocazia ideală pentru ca amândoi să-şi spună ce au pe suflet”, au povestit surse regală citate de tabloidul britanic Daily Mail.
Regina Elisabeta, supărată că nu-și poate vedea strănepotul prea des
Regina Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord este dezamăgită de faptul că plecare nepotului ei în Canada înseamnă că nu-și poate vedea strănepotul prea des. Fiul Prințului Harry și al actriței Meghan Markle, Archie, va fi crescut departe de Casa Regală Britanică pentru că părinții săi și-au dorit independență financiară.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
„Sâmbătă a fost prima oară când regina a avut ocazia să discute între patru ochi cu Harry pentru a-l întreba ce planuri are cu adevărat. A fost o discuţie foarte relaxată. Regina a acceptat ideea că nepotul ei va locui de acum înainte în Canada, însă ar vrea să petreacă mai mult timp cu micuţul Archie, strănepotul ei”, a mai adăugat sursa citată mai devreme.
Prințul Harry și Meghan Markle nu mai pot folosi termenul „royal”
Ducii de Sussex au ținut cont de doleanța Reginei de a elimina cuvântul „royal” din brandul personal și au creat o fundație care nu conține acest cuvânt, ci doar numele „Sussex”. Noua fundație este creată în numele lui Meghan Markle de una dintre prietenele actriței, stilista Jessica Mulroney și îi va reprezenta de acum înainte.
Website-ul intitulat sussexglobalcharities.com este o fundație caritabilă care urmează să activeze în beneficiul femeilor vulnerabile. Fundația a fost înregistrată din partea Shoebox Project Foundation, prin urmare Meghan Markle și Prințul Harry au parte de un nou statut în viața pe care și-au ales-o.
„În orice caz, suverana a vrut să se facă înţeleasă pe deplin şi i-a reamintit lui Harry că înţelegerea este valabilă atât timp cât cei doi nu exploatează statutul lor regal în încercarea de a obţine foloase materiale. De aceea nu-I lasă să folosească termenul «royal» în numele propriei lui fundaţii de caritate“, a mai dezvăluit sursa regală.
Se pare că Ducii de Sussex aveau gândită de foarte mult timp strategia pentru viața aleasă la începutul acestui an, adică mutarea în Canada și renunțarea la drepturile familiei Regale Britanice.