Prodanca şi Reghe şi-au cumpărat a 11-a casa în America! Vila i-a costat peste un milion de dolari şi este amplasată într-o zonă rezidenţială din Las Vegas! Va fî reşedinta lor începînd din această vară!
Aceştia au stat o lună în America şi, în vacanţa lor, au făcut şi o tranzacţie secretă. Cei doi soţi celebri şi-au cumpărat încă o casa, de peste un milion de dolari, în care s-au şi decis să locuiască de la vară.
Surse din preajma vedetelor susţin că noul imobil al familiei Reghecampf se află amplasat în cartierul Summerland, acelaşi în care, Ana Maria şi-a mai achiziţionat o locuinţă impozantă cu două etaje.
“Iniţial, Prodanca şi Laur au intenţionat să se mute în casa luata de Ana în iarnă, însă, dupa ce au văzut cum arată o vilă mai mare, dispusă pe trei etaje, au decis să şi-o cumpere pe aceea, întrucît, vor să se stabileasca din vară acolo, iar ei au şi familie numeroasă, fetele impresarei, băiatul ei cu Reghe, dar şi fiul lui din prima căsătorie. În astfel de condiţii, noua locuinţă,care a costat în jur de un 1.200.000 de dolari, este mai practică şi fiecare va avea camera lui, baia lui, o bucătarie internă şi una externă, un living imens şi o pişcină proprie”, au povestit prietenii cuplului.
Sursă: wowbiz.ro
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet