Reacție PSD: Președintele Klaus Iohannis să își ceară scuze imediat pentru afirmațiile „iresponsabile”

Maria Cristina   
în Stiri de ultima ora
11/08/2018, 14:32
Reacție PSD: Președintele Klaus Iohannis să își ceară scuze imediat pentru afirmațiile „iresponsabile”
Reacție PSD: Președintelui Klaus Iohannis să își ceară scuze imediat pentru afirmațiile „iresponsabile”

PSD a reacționat și i-a cerut sâmbătă, 11 august 2018, președintelui Klaus Iohannis să își ceară scuze imediat pentru afirmațiile ”iresponsabile” împotriva Jandarmeriei, care a acționat legitim și legal pentru a-i împiedica pe protestatari să pătrundă în Palatul Victoria.

”PSD solicită președintelui Klaus Iohannis să își ceară scuze imediat pentru afirmațiile sale iresponsabile împotriva Jandarmeriei, care a acționat legitim și legal pentru a-i împiedica pe protestatari să pătrundă în Palatul Victoria. Este inacceptabil ca președintele României să facă o astfel de declarație prin care subminează autoritatea statului și îndeamnă la reluarea agresiunilor împotriva ordinii și instituțiilor publice”, se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit comunicatului transmis de către Partidul Social Democrat, aceștia dezaprobă categoric actele de violență care au deturnat demonstrația din 10 august 2018 și solicită autorităților statului să-i ancheteze de urgență pe cei care au incitat la violență și pe cei care au comis actele de agresiune.

”Autoritățile statului trebuie să stabilească în ce măsură actele de violență din Piața Victoriei, care s-au soldat cu răniți și pagube materiale, au fost determinate de declarațiile, îndemnurile sau chiar implicarea directă a unor partide și lideri politici din opoziție. PSD respectă libera exprimare și dreptul cetățenilor de a demonstra în mod pașnic, dar respinge categoric intervențiile politice prin care se încearcă deturnarea manifestațiilor în acțiuni violente, cu scopul răsturnării Guvernului și pentru înlăturarea puterii politice stabilită în mod legitim, prin alegeri libere și corecte”, se mai arată în comunicatul social-democraților.

Ce le-a transmis Klaus Iohannis românilor după protestul din 10 august

Într-o democrație autentică este dreptul fiecărui om să protesteze, dar violența nu este acceptabilă, indiferent de opțiunile politice. Condamn ferm intervenția brutală a Jandarmeriei, puternic disproporționată în raport cu manifestările majorității oamenilor din Piața Victoriei. Încercarea de a înfrânge voința oamenilor printr-o reacție violentă a forțelor de ordine este o soluție condamnabilă. Ministrul de Interne trebuie să dea urgent explicații pentru modul în care a gestionat evenimentele din această seară”, a transmis Klaus Iohannis în primul său mesaj după protestele din 10 august.

„I-am cerut astăzi Procurorului general Augustin Lazăr demararea de urgență a cercetărilor pentru clarificarea modului în care s-a produs intervenția Jandarmeriei la protestele de aseară din Piața Victoriei. De asemenea, i-am solicitat Procurorului general să stabilească legalitatea intervenției și să identifice rapid persoanele și gradul de vinovăție a tuturor celor care au luat parte la incidentele violente petrecute în Capitală”, a transmis pe Facebook Președintele României, Klaus Iohannis.

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×