Preşedintele Rusiei a vorbit despre problemele cu care se va confrunta omenirea în perioada următoare. Putin ameninţă întreaga planetă!
Vladimir Putin susţine că o criză economică fără precedent la nivel global s-ar putea produce cât de curând din cauza restricţiilor economice impuse discreţionar, conform ziare.com. Discursul rusului vine în contextul în care SUA şi Donald Trump au ameninţat administraţia de la Moscova cu sancţiuni economice importante, la fel cum au făcut-o şi cu diverse state din Europa, cu China, cu Canada sau cu Mexic.
Putin ameninţă întreaga planetă! „Nu avem nevoie de războaie!”
„Sistemului de cooperare multilateral – a carui constructie a durat atatia ani – nu ii mai este permis sa evolueze. Dimpotriva, este distrus intr-o maniera brutala. De fapt, a incalca regulile a devenit noua regula, in acest context.
Capacitatea statelor de a impune sanctiuni economice, in mod arbitrar si fara a se supune niciunui control, da nastere tentatiei de a folosi acest instrument represiv din nou si din nou, fara discernamant, indiferent de intelegerile care se incalca in acest fel.
Lipsa de consideratie pentru norme si pierderea increderii, laolalta, ar putea produce o criza a sistemului cum lumea n-a mai vazut pana acum.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Nu avem nevoie de razboaie comerciale si nici macar de armistitii comerciale. Avem nevoie de un tratat de pace care sa aiba sens„, a spus Vladimir Putin la Forumul Economic Internaţional.