Aproximativ patru mii de persoane se află în Piaţa Victoriei pentru a protesta faţă de propunerea ministrului Justiţiei privind revocarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, potrivit TVR1. Manifestaţii similare au loc şi în alte oraşe din ţară.
Aproximativ patru mii de persoane se află duminică în Piaţa Victoriei pentru a-şi manifesta susţinerea faţă de procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. Jandarmeria a montat garduri de protecţie în zonă.
Protest în Bucureşti şi mai multe oraşe pentru susţinerea şefei DNA!
Proteste similare sunt anunţate şi în alte oraşe, precum Cluj, Sibiu, Iaşi, Arad, Ploieşti, Baia Mare, Craiova, Timişoara, Târgu-Mureş, Galaţi. La Timişoara, peste 350 de oameni s-au adunat în Piaţa Victoriei, unde au cerut demisia lui Tudorel Toader. „DNA să vină să ia”, au scandat oamenii.
În Braşov, aproximativ 160 de oameni au ieşit în stradă, iar în faţa Prefecturii de Galaţi sunt aproximativ 50 de persoane care scandează „DNA să vină să vă ia”, „Nu cedăm, rezistăm”. Manifestanţii au venit cu mai multe pancarte pe care au fost scrise mesaje precum „Toţi pentru justiţie”. Proteste au fost şi în Constanţa
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!