Vești bune pentru românii care își doresc să beneficieze de programele Rabla Clasic și Rabla Plus. Având în vedere succesul înregistrat în edițiile anterioare, acestea vor continua și în anul 2020.
Ministrul Mediului anunță că programul Rabla va avea loc în luna martie
Anunțul a fost făcut chiar de ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, care a precizat că mult-așteptatele programe vor fi lansate în luna martie, la o dată ce urmează a fi stabilită în cel mai scurt timp posibil.
Totodată, potrivit acestuia, se poartă discuții în vederea majorării numărului de vouchere, intenţia guvernanților fiind aceea de a se acorda un minim de 60.000 de unităţi.
Voucherele pentru Rabla Clasic au o valoare de 6.500 de lei şi pot fi cumulate cu un ecobonus de 1.000 de lei sau de 1.700 de lei, în cazul maşinilor hibrid.
„Programul «Rabla» este cel mai vechi program pe care îl derulează Administraţia Fondului pentru Mediu. Acesta este şi cel mai longeviv. Important e că în ultimul an a funcţionat şi ne propunem ca pentru 2020 să creştem numărul de vouchere pe care le acordăm”, a declarat Costel Alexe la Digi 24.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
„Am avut discuţii inclusiv cu premierul României şi cu cei din industria auto şi pentru 2020 ne propunem un număr de minim 60.000 de vouchere pentru «Rabla Clasic»” – Costel Alexe
„Programul va demara în luna martie şi a rămas să stabilim cu colegii din minister şi cu cei din Administraţia Fondului pentru Mediu, săptămâna viitoare, care va bugetul şi care vor fi exact etapele în care va fi demarat” – Costel Alexe
ADVERTISEMENTADVERTISEMENT„Vreau ca atunci când informăm cetăţenii, care sunt beneficiarii acestui program, să ne ţinem de termene, pentru că au fost programe derulate de Ministerul Mediului care efectiv au avut termene decalate şi de aici pleacă neîncrederea populaţiei în actul guvernamental. Sincer, eu nu-mi doresc acest lucru” – Costel Alexe
Guvernul încearcă să crească finanțarea pentru dezvoltarea stațiilor de încărcare a mașinilor electrice
Când vine vorba despre mașinile electrice, tot mai populare în rândul șoferilor din România, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, a precizat că autoritățile își doresc ca finanţarea pentru dezvoltarea staţiilor de încărcare a acestor autoturisme să crească semnificativ, de la an la an.
- „În discuţiile pe care le-am avut cu cei de la Dacia şi înţeleg că şi cei de la Ford au un plan ca în următorii ani să dezvolte maşini care să aibă acest sistem. Degeaba fac producătorii auto, dacă statul nu susţine programul şi degeaba îşi doreşte statul, dacă producătorul nu dezvoltă aceste sisteme de alimentare” – Costel Alexe
- „De la an la an, ne propunem să creştem finanţarea pentru dezvoltarea acestor staţii. Preţul maşinilor electrice a scăzut faţă de acum câţiva ani, astfel încât astăzi nu mai este restrictiv pentru o persoană să-şi achiziţioneze o maşină electrică” – Costel Alexe
- „Investind în această reţea de staţii de încărcare, sunt convins că într-un viitor nu foarte îndepărtat în România vom avea un număr din ce în ce mai mare de cetăţeni care vor beneficia şi de programul nostru” – Costel Alexe
- „Ne dorim foarte mult să achiziţionăm prin Administraţia Fondului pentru Mediu 130 de troleibuze şi 100 de autobuze electrice-hibrid. Nu facem altceva decât să încurajăm mijloacele de transport în comun electrice, nepoluante, astfel încât traficul în Bucureşti şi în marile oraşe să fie cel apreciat” – Costel Alexe