Administrația Națională de Meteorologie a comunicat prognoza meteo pentru ziua de sâmbătă, 5 octombrie 2019, iar veștile nu sunt printre cele mai bune. Vremea continuă să fie mohorâtă, în cea mai mare parte a țării și, mai mult decât atât, nu scăpăm de ploi.
Cum e vremea sâmbătă, 5 octombrie
Chiar dacă e weekend, vremea s-ar putea să ne dea puțin planurile peste cap. În cea mai mare parte a țării, cerul se anunță noros, cu mari șanse de precipitații. În ceea ce privește valorile termice, acestea se vor situa între 6 și 16 grade Celsius.
Vremea în București

În Capitală, ne așteaptă o nouă zi mohorâtă, cu cer predominant noros și temperaturi cuprinse între 8 și 16 grade Celsius. Vântul va sufla moderat, cu o viteză de 10 km/h și nu este exclus să avem parte de unele reprize de ploaie. De asemenea, umiditatea va atinge pragul de 71%.
Vremea în Iași

Locuitorii din Iași vor avea parte de vreme ceva mai prietenoasă în comparație cu restul teritoriului. Vântul va sufla slab până la moderat, cu o viteză de 10 km/h, iar valorile termice se vor situa între 6 și 15 grade Celsius. Umiditatea va atinge pragul de 62%.
Vremea în Constanța

Pe litoral, vremea se anunță ploioasă, iar vântul va sufla cu o viteză de 26 km/h. Mercurul din termometre va indica valoarea minimă de 11 grade Celsius, iar temperatura maximă va atinge pragul de 17 grade. Totodată, umiditatea va atinge pragul de 74%.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ia-ți prima de meci de la MaxBet! Bonus de bun venit 3 în 1: 1000 lei sport + 444 rotiri gratuite + 50 lei la loterii
Vremea în Cluj-Napoca

În Cluj Napoca, vremea se anunță ceva mai prietenoasă față de restul țării. Cerul va fi parțial noros, iar vântul va sufla slab, cu o viteză de 8 km/h. În ceea ce privește valorile termice, acestea se vor încadra între 7 și 16 grade Celsius.
Vremea în Brașov

Nici brașovenii nu scapă de ploi și vreme mohorâtă în prima zi de weekend. Vântul va sufla slab, cu o viteză de 8 km/h, iar valorile termice se vor situa între 6 și 12 grade Celsius. În schimb, umiditatea va atinge pragul de 79%.