Administrația Națională de Meteorologie a transmis prognoza meteo pentru ziua de luni, 9 decembrie iar veștile sunt cât se poate de bune, mai ales că scăpăm în sfârșit de vremea mohorâtă și ploioasă din ultimele zile. În plus, temperaturile vor continua să înregistreze scăderi treptate, chiar dacă ne aflăm în plină iarnă calendaristică.
Cum va fi vremea în ziua de luni, 9 decembrie
Debutul acestei săptămâni aduce vreme neașteptat de frumoasă, cu cer parțial noros în majoritatea regiunilor țării și șanse minime de apariție a precipitațiilor. Totodată, vântul va sufla slab până la moderat, mai ales în partea de nord a Moldovei, sudul Banatului, Oltenia și Dobrogea. În ceea ce privește valorile termice, acestea se vor situa între -2 și 12 grade Celsius.
Vremea în București
În Capitală, ziua de luni vine cu vești foarte bune, întrucât cerul se anunță parțial noros, cu șanse minime de a avea parte de stropi de ploaie, chiar dacă vântul va sufla cu o viteză de 10 km/h. În ceea ce privește valorile termice, acestea se vor situa între -3 și 6 grade Celsius. În plus, umiditatea va urca până la pragul de 96%.
Vremea în Iași
Locuitorii din Iași vor avea parte de vreme frumoasă, cu cer parțial noros și vânt care va sufla slab până la moderat, cu o viteză de 14 km/h. Valorile termice se vor situa între -2 și 6 grade Celsius, în timp ce umiditatea va atinge pragul de 87%.
Vremea în Brașov
În Brașov, vremea se anunță prietenoasă pe tot parcursul zilei de miercuri, cu cer parțial noros și șanse minime să apară stropi de ploaie. Vântul va sufla slab, cu o viteză de 3 km/h, iar mercurul din termometre se va situa în jurul valorilor de -2 și 7 grade Celsius. În plus, umiditatea va ajunge la 76%.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ia-ți prima de meci de la MaxBet! Bonus de bun venit 3 în 1: 1000 lei sport + 444 rotiri gratuite + 50 lei la loterii
Vremea în Cluj-Napoca
În Cluj Napoca, vremea va fi plăcută, cu cer parțial noros și vânt care va sufla cu o viteză de 10 km/h. De asemenea, valorile termice se vor situa între -3 și 6 grade Celsius, iar umiditatea va urca până la pragul de 85%.
Vremea în Constanța
Pe litoral, vremea se anunță la fel de prietenoasă ca în cea mai mare parte a teritoriului, cu cer parțial noros, în timp ce vântul va sufla slab până la moderat, cu o viteză de 18 km/h. În ceea ce privește valorile termice, acestea se vor situa între 7 și 12 grade Celsius, iar umiditatea va fi de 76%.