Conform prognozei meteo de joi, din data de 15 noiembrie 2018, meteorologii au anunțat că vin ninsorile, iar temperaturile scad și ele dramatic! În jumătatea de est a țării, vreme se menține închisă, iar ploile își fac și ele apariția. La munte, precipitațiile vor fi sub formă de lapoviță sau chiar ninsoare, asta la altitudinea de peste 1.000 de metri. În schimb, în restul teritoriului cerul va fi variabil. Temperaturile maxime de azi, joi, 15 noiembrie, vor fi cuprinse între 6 și 15 grade Celsius. O dată cu lăsarea serii,gradele scad din termometre și vor fi cuprinse între -2 și 7 grade Celsius. De altfel, această răcire nu se va produce doar în a doua parte a zilei, ci se vor micșora semnificativ o dată ce zilele trec.
Vremea în Constanța
Potrivit accuweather, cei aflați la Constanța vor găsi, la mijlocul zilei, 10 grade Celsius, care se vor simți, de fapt, ca 6. Procentul de precipitații este de 25%, iar cerul va fi predominant noros. A doua parte a zilei va aduce o minimă de 4 grade Celsius, care se simt ca -4. Procentul de precipitații va fi de 40%, se prevestește o aversă, iar vânturile bat cu o intensitate de 28 de kilometri pe oră.
Vremea în Iași
Previziunile meteorologice pentru cei aflați la Iași arată că maxima zilei va fi de 6 grade Celsius, care se simt ca 2. Procentul de precipitații va fi de 54%, meteorologii prevăd o ploaie, care vine la pachet și cu burniță ocazională, iar vântul suflă cu o putere de 17 kiloteri pe oră. Minima serii este de -1 grad Celsius, care se va simți ca -4. Vânturile vin din direcția de nord, nord-est, cu o putere de 15 kilometri pe oră, iar meterologii prevestesc o posibilă aversă.
Vremea în Cluj
Conform accuweather, maxima zilei de joi, 15 noiembrie 2018, va fi de 9 grade Celsius, care se va simți cu 3 grade mai puțin. Cerul va fi plin de nori, dar va apărea și soarele. Vânturile bat din direcția de nord-vest, cu o intensitate de 13 kilometri pe oră. A doua parte a zilei aduce -2 grade în termometre, care se vor simți, de fapt, ca 1. Procentul de precipitații este de 25%, iar cerul va fi parțial spre predominant noros.
Vremea în Brașov
Potrivit ANM, maxima zilei, pentru cei aflați la Brașov, este de 5 grade Celsius. Procentul de precipitații este ridicat, de 70%. Umiditatea are și ea un procent mare, de 92%, iar vântul va bate cu o putere destul de mică, de 13 kilometri pe oră.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet