Prognoza meteo duminică, 30 decembrie! Ce temperaturi se înregistrează în București, Brașov și Constanța

Victor Anghel   
în Stiri de ultima ora
29/12/2018, 16:29
Prognoza meteo duminică, 30 decembrie! Ce temperaturi se înregistrează în București, Brașov și Constanța GALERIE FOTO
Prognoza meteo duminică, 30 decembrie! Ce temperaturi se înregistrează în București, Brașov și Constanța

Duminică, 30 decembrie, avem vești bune de la Administrația Națională de Meteorologie! Potrivit specialiștilor, vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod normal în această perioadă, în timp ce multe dintre valorile termice diurne vor fi mai scăzute decât cele din intervalul anterior. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 şi 8 grade, iar cele minime, între -5 şi 2 grade. Meteorologii mai spun că vor fi precipitații slabe cantitativ, sub formă de ninsoare la munte, în nord, dar și în nord-est și centrul țării. Șoferii trebuie să fie foarte atenți la volan, pentru că în unele zile vor fi depuneri de polei, iar local, în special la munte, se va forma gheţuş.

Conform datelor furnizate de cei de la ANM, vântul va avea intensificări în zona montană înaltă unde va viscoli sau va spulbera zăpada, iar în cursul zilei de astăzi va sufla în general moderat în Moldova, Dobrogea şi sudul Olteniei. De asemenea, vor fi condiţii de ceaţă, mai ales în zonele din sudul României.

Vremea în București

Prognoza meteo pentru cei care se află duminică, 30 decembrie 2018, în București

Prognoza meteo pentru București arată foarte bine azi, 30 decembrie! Cei care sunt astăzi în Capitală ar putea să facă o mică plimbare într-unul dintre parcuri sau în zonele de la marginea orașului, pentru că soarele va străluci pe cer cu generozitate. În timpul zilei, gradele vor urca în termometre până la 4 grade Celsius, iar vântul va adia ușor.

Vremea în Brașov

Prognoza meteo pentru cei care se află duminică, 30 decembrie 2018, în Brașov

Și turiștii care au ajuns deja în stațiunile montane vor fi răsfățați de razele soarelui în miez de iarnă. În Brașov, maxima zilei va fi de 2 grade Celsius, iar noaptea se va răci destul de mult: – 6 grade Celsius, se arată pe site-ul accuweather.com că se vor înregistra.

Vremea în Constanța

Prognoza meteo pentru cei care se află duminică, 30 decembrie 2018, în Constanța

Vremea frumoasă se instalează și la malul Mării Negre. Locuitorii din Constanța și cei care vor fi în trecere azi pe aici trebuie să știe că se vor înregistra 5 grade în timpul zilei, iar noaptea, 0. Vântul va sufla în rafale de 20 km/h și norii de ploaie se vor risipi.

Cum va fi vremea de Revelion și în primele zile din 2019

Cei de la ANM anunță vești bune și în noaptea dintre ani, dar și în primele zile din 2019! Potrivit specialiștilor, se anunță temperaturi apropiate de cele normale pentru această perioadă. În unele zone, gradele vor urca peste 9-10 grade în termometre, iar temperaturile minimele vor coborî sub zero grade. În plus, la munte sunt aşteptate ninsori, aşa că turiștii care vor fi de Revelion acolo se vor bucura de un nou strat de zăpadă. Cele mai ridicate temeperaturi la trecerea dintre ani vor fi înregistrate pe litoral, acolo unde se vor înregistra valori pozitive de 0-1 grade.

“La trecerea dintre ani, ne așteptăm să înregistrăm ninsori predominant la munte, e adevărat ninsori slabe, nu excludem Transilvania și Maramureș, nordul Moldovei, în rest precipitații slabe mixte. Nu excludem ca și la București să avem fulguieli slabe. Pentru prima zi a anului, vorbim de o vreme în general apropiată de normalul climatologic al primelor zile. După care, așa cum arată datele, o masă de aer mai rece din 4-5-6 ianuarie în care să avem maxime negative în bună parte din țară, exceptând partea de sud, est și ușor în sudul Moldovei, unde or să fie maxime undeva la 2-4 grade. În rest maxime -7 până la 0 grade”, a declarat Elena Mateescu, directorul general al ANM, relatează digi24.ro.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×