Joi 7 Decembrie 2017, în nordul, centrul şi estul ţării vor mai fi înnorări, mai ales în cursul zilei, dar numai izolat vor fi precipitaţii slabe, fulguieli în Carpaţii Orientali şi precipitaţii mixte în Maramureş, estul Transilvaniei şi nordul Moldovei.
În restul teritoriului, cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări pe crestele montane, spulberând zăpada. Temperaturile maxime se vor încadra între 1..2 grade in estul Transilvaniei şi 12 grade in sudul Oltenieie, iar cele minime între -11…-10 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 4…5 grade pe litoral. Pe arii restrânse va fi ceaţă, în special noaptea.
Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURIPrognoza meteo 7 decembrie. În Bucureşti vor fi 10 grade Celsius
În Bucureşti, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 9…10 grade, iar cea minimă de -1 grad, mai scăzută în zona preorăşenească. Îndeosebi la sfârşitul nopţii vor fi condiţii de ceaţă.
Temperaturi în principalele oraşe
- Ilie Năstase, viață amoroasă zbuciumată! Câte soții a avut fostul mare tenismen român
- Ana Morodan a fost deconspirată! Ce obicei bizar are „Contesa Digitală”
- La asta sigur nu te-ai fi așteptat! Un papagal latră laolaltă cu câinii pentru a proteja casa stăpânului VIDEO
- Mihaela Rădulescu le răspunde subtil celor care o critică: „Câtă energie consumăm judecând”
- Ce norocos! A câștigat o avere la loterie cu un bilet de doar 3 lei! Cum a fost posibil?
Bucureşti 10 grade Celsius
Buzău 9 grade Celsius
Bacău 8 grade Celsius
Iaşi 7 grade Celsius
Suceava 6 grade Celsius
Satu Mare 4 grade Celsius
Oradea 5 grade Celsius
Cluj-Napoca 2 grade Celsius
Râmnicu Vâlcea 8 grade Celsius