Vremea va continua sã se rãceascã în cea mai mare parte a ţãrii, dar în special în vest, nord-vest şi centru, precum şi la munte, unde se vor înregistra valori termice mult mai scãzute decât cele normale la începutul lunii octombrie. Cerul va avea înnorãri temporare, în majoritatea zonelor vor fi ploi pe arii relativ extinse şi izolat în cantitãţi însemnate, exceptând partea de sud a teritoriului unde doar local va ploua slab.
În zona montanã vor fi precipitaţii mixte ziua, însã noaptea, mai ales în masivele înalte, vor predomina ninsorile. Vântul va sufla moderat, cu intensificãri locale, temporare. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 20 de grade, uşor mai ridicate în sudul extrem şi în sud-est, iar cele minime se vor situa între 3 şi 13 grade.
Prognoza meteo 4 octombrie. Temperaturile scad uşor
În Bucuresti, regimul termic va fi caracterizat de valori în scãdere uşoarã, dar apropiate de cele normale la începutul lunii octombrie. Cerul va fi temporar noros, favorabil ploii slabe, iar vântul va sufla moderat, cu unele intensificãri. Temperatura maximã va fi de 21…22 de grade, iar cea minimã de 9…10 grade.
Temperaturile în principalele oraşe
Bucureşti 21 de grade Celsius
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?
Galaţi 21 de grade Celsius
Iaşi 20 de grade Celius
Suceava 16 grade Celsius
Satu Mare 13 grade Celsius
Arad 13 grade Celsius
Sibiu 15 grade Celsius