Sâmbătă 23 Decembrie 2017, în vestul, nordul şi centrul ţãrii, înnorãrile vor persista şi vor mai cãdea precipitaţii, sub formã de ninsoare, dar trecãtor şi lapoviţã şi ploaie, favorizând depuneri de polei.
Astfel de manifestãri, în condiţiile unui cer temporar noros, vor fi şi în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse, cu precãdere în cursul zilei.
Prognoza meteo 23 decembrie. În Bucureşti vor fi 6 grade Celsius!
Vântul va sufla moderat cu unele intensificãri, îndeosebi în regiunile sud-vestice şi de rtãsãrit, iar la munte, în special pe creste, va sufla tare, viscolind şi spulberând zãpada. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 şi 8 grade, iar cele minime între -7 şi 2 grade.
În Bucureşti, cerul va fi variabil, mai mult noros în cursul zilei şi la începutul nopţii, când temporar, vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formã de ninsoare. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de 5…6 grade, iar cea minimã de -5…-3 grade.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!