Meteorologii au emis prognoza meteo pentru data de 17 august! Astfel, ANM susține că data de 17 august aduce temperaturi caniculare la București, însă nu scăpăm nici de ploi, care vor cădea la munte. De altfel, meteorologii ANM au emis noi coduri galbene de ploi și descărcări electrice în mai multe regiuni ale țării.
Vineri, local în regiunile intracarpatice vor cădea averse slabe de ploaie (îndeosebi în cursul prânzului), acestea urmând să își facă aparitita în mod izolat și în Oltenia, nordul Munteniei și în Moldova. Vântul va suflă slab aproape peste tot, cel mult slab până la moderat în zonele sud-estice. Maximele termice vor urcă la prânz până spre 25-30 de grade în Transilvania și Maramures, 27-32 de grade în Banat și Crisana, 31-36 de grade în Oltenia, Muntenia și Dobrogea (cu cele mai ridicate valori așteptate a se înregistră, aproape că de obicei, în Lunca Dunării), în timp ce Moldova va avea parte de un gradient termic orizontal relativ ridicat: maxime de până la 24-29 de grade în nordul regiunii și 29-33 de grade Celsius în sudul acesteia.
Prognoza meteo 17 august. În București vor fi 34 de grade Celsius
Potrivit vremeaido, la București sunt anunțate temperaturi caniculare, cu maxime între 34 și 20 de grade. Cerul se menține în mare parte senin și nu sunt așteptate ploi. Vântul va sufla moderat. Vremea frumoasă se va menține pe tot parcursul weekendului.
Vremea 17 august la munte
La munte, între 13 şi 18 august, temperatura aerului, atât cea diurnă, cât şi cea nocturnă, nu va avea variaţii semnificative de la o zi la alta, media temperaturilor maxime va fi de 20 – 21 de grade, iar a celor minime va fi de 11 – 12 grade. Începând cu ziua de 19 august şi până la sfârşitul perioadei de prognoză mediile termice vor marca o scădere uşoară, cele diurne se vor menţine în jurul valorii de 18 grade, iar cele nocturne în jur de 10 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în intervalul 15 – 19 august, apoi acestea se vor semnala doar pe spaţii restrânse. Vineri, 17 august, temperaturile se mențin între 29 și 15 grade. Deși cerul este în mare parte senin, sunt posibile ploi.
Vremea 17 august pe litoral
La malul mării, vremea va fi foarte căduroasă, ideală pentru o bălăceală de zile mari! La Mamaia vor fi 33 de grade Celsius, precipitațiile vor lipsi cu desăvârșire, iar cerul va mai prezenta și câțiva nori. La Costinești, turiștii se vor bucura de temperaturi de până la 31 de grade, sub un cer fără nori.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17