Vremea se îndreaptă! Valorile termice vor fi în creştere uşoarã în toatã ţara şi se vor situa peste cele normale pentru a doua decadã a lunii noiembrie, cu maxime între 8 şi 16 grade şi minime între -2 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 10 grade pe litoral.
Cerul va avea înnorãri temporare şi va ploua în cursul zilei local în regiunile nord-vestice, iar noaptea pe arii restrânse în cele de sud-vest. În restul teritoriului ploi slabe sau burniţã vor fi posibile cu totul izolat. În zona montanã, la peste 1800 m altitudine, în special în nordul Carpaţilor Orientali.
Prognoza meteo 11 noiembrie. În Capitală vor fi 15 grade Celsius
Precipitaţiile vor fi sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte, cu viteze mai mari pe creste. Pe spaţii mici se va semnala ceaţã, cu precãdere dimineaţa şi noaptea.
În Bucureşti, valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru a doua decadã a lunii noiembrie. Cerul va fi variabil ziua, apoi se va înnora. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de 14…15 grade, iar cea minimã de 6…8 grade. În orele dimineţii vor fi condiţii de ceaţã.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!