BERBEC
Ai grijă cui îţi oferi ajutorul astăzi, deoarece dai peste profitori gata să primească tot ce ai tu de oferit fără a da în schimb nici măcar un mulţumesc. Fii deci ceva mai rezervat în faţa celor care ştii că nu fac altceva decât să cerşească bunăvoinţa altora, oricât de mult ai dori tu să fii de ajutor. Unii chiar nu merită atâta generozitate, pentru că tu eşti gata să le dai tot ce ai şi… cu ce rămâi? Cu o mare dezamăgire cu privire la adevăratul caracter al oamenilor.
TAUR
Din cauza intervenţiei nefaste a unui colaborator nepriceput, stai acum pe loc ca să repari oalele sparte de acesta. Regreţi că ai avut încredere în el şi te-ai bazat pe promisiunile sale care s-au dovedit a fi mai degrabă o complicaţie decât un ajutor pentru tine. Nu trece mai departe ducând după tine o serie întreagă de erori cauzate de cel care a stat o vreme alături de tine. Fii exigent şi mai bine scapă de ajutorul lui, pentru că nu-ţi este de nici un folos. Te descurci mai bine singur decât cu asemenea tovarăş!
GEMENI
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Uneori, nu primeşti chiar ceea ce-ţi doreşti dintr-o anumită direcţie, deci nu-ţi agăţa toate speranţele de un singur scop! Încearcă să ai mai multe căi de a ajunge acolo unde visezi, ca, în caz că un plan pică, să poţi schimba rapid macazul în cealaltă direcţie. Azi poţi descoperi cât de frustrant e să ai o singură săgeată în tolbă şi că şansa de a ţinti păsărea din cer din prima încercare e infimă.
RAC
Fii mai modest, mai moderat, mai cumpătat în tot ce faci, pentru că ai o oarecare tendinţă spre exagerare azi. Orice exces de zel tot pe tine te costă într-un final, deci ce rost are să investeşti într-un scop mai multă energie decât ar fi necesar? Cântăreşte cu atenţie ce resurse merită să pui în joc pentru ceea ce ţi-ai propus, pentru că la un consum mai mare de resurse nu vei obţine rezultate mai bune. Dacă cineva te trage de mânecă s-o laşi mai moale, să nu te agiţi atâta, să nu te stresezi mai mult decât e cazul, ar fi bine să-l asculţi. El poate fi greieraşul de lângă urechea ta care îţi spună ce e mai bine să faci.
LEU
Nu te lăsa impresionat de lacrimile sau poveştile triste ale celor din jur care încearcă astfel să umble la coarda ta sensibilă. Tu nu eşti aşa, eşti puternic, nu ţii cont de slăbiciuni, ca atare fragilitatea afişată de cei din jurul tu e un avantaj pentru tine ca să ieşi în faţă să te remarci. Când îi vezi pe alţii emotivi şi timizi, profită de auspiciile bune care te propulsează direct în faţă. Tu nu dai dovadă de nicio urmă de sensibilitate acum, ci dimpotrivă, eşti ambiţios şi ai ceva de spus înaintea tuturor.
FECIOARĂ
Nu te mai întoarce în trecut, în vremuri care nu-ţi amintesc decât de lucruri neplăcute. Numai de tine depinde să închizi odată acel capitol care te-a rănit, şi să spui adio dramelor din viaţa ta. Sigur, ai învăţat enorm din ele, dar a vorbi mereu doar de tristeţile vremurilor de odinioară nu face decât să dea putere acelor emoţii negative care iar îţi invadează sufletul. Priveşte cu detaşare şi luciditate acele amintiri, fără să le alimentezi din nou, acceptă faptul că s-au dus şi nu te mai pot atinge după atâta vreme. E vremea să arhivezi aceste amintiri în pod şi să le laşi acolo!
Horoscop 1 mai. Scorpionul are nevoie de ajutor
BALANȚĂ
De tine depinde să ieşi din pasa fragilă emoţional în care te-au tras alţii fără voia ta, ca atare părăseşte tu singur acel loc în care simţi că planează tristeţea, suferinţa, sărăcia, boala. Tu nu rezonezi cu problemele celor din jur, oricât de empatic ai fi, ca atare gândeşte-te mai presus de orice la liniştea ta, la pacea ta interioară şi exterioară, la zâmbetul de pe propriul chip, şi pleacă din acele spaţii tensionate. E o chestiune de voinţă să spui adio dramelor care chiar nu te privesc pe tine, deci de ce te sacrifici pentru că altul, alături de tine, nu a ştiut să-şi rezolve problemele? Ce vină ai tu?
SCORPION
Chiar dacă ai şi tu orgoliile tale şi nu-ţi place să fii tratat ca şi cum ai fi fragil, sunt momente în care trebuie să accepţi că ai şi tu nevoie de ajutor. E frustrant pentru cineva ca tine să vezi că lumea îţi poartă de grijă, te priveşte cu milă, te alină cu vorbe dulci, dar om eşti şi tu, nu eşti de piatră! Topeşte-ţi inima în faţa lor, acceptă-le gesturile de afecţiune, care sunt foarte sincere, lasă garda jos! Ce-ar fi să le arăţi că eşti şi tu sensibil? Chiar dacă eşti mai raţional din fire, sunt momente în care trebuie să dai platoşa de auto-protecţie jos şi să-ţi arăţi sufletul. Un copil, un animal, o floare, un peisaj nu se poate să nu te mişte!
SĂGETĂTOR
Nu te gândi la ce va spune lumea dacă tu te exprimi într-o manieră diferită decât restul! Ai tot dreptul să fii original, să fii altfel, unic în felul tău! Ceea ce te diferenţiază astăzi clar de restul lumii e propria ta spiritualitate. Din respect pentru ceilalţi, nu ai nimic împotriva modului în care ei îşi urmează credinţa şi principiile spirituale după care se ghidează, nici a modului lor de a se apleca spre cele sfinte, dar nu vei tolera criticile lor, dacă se iau cumva de crezul tău! Ai stilul tău de a te ruga, de a te raporta la divinitate, deci nu accepta să ţi se ţină predici despre cum se cade, cum trebuie, cum e bine… De unde ştiu ei cum e mai bine pentru tine, deci urmează-ţi calea ta!
CAPRICORN
Iubirea cere responsabilitate, fermitate, maturitate, nu mai e de joacă. Simţi că pe umerii tăi apasă acum o greutate cu totul specială. Vine vremea unor angajamente serioase din partea ta, prin care trebuie să-i arăţi persoanei iubite ce eşti în stare să faci pentru relaţia voastră. E vremea logodnelor sau căsătoriilor, a mutării împreună sau a legămintelor de iubire în care nu mai e loc de distracţie, de glumă, de experimente. Dacă nu ai făcut pasul căsătoriei, începi să te gândeşti din ce în ce mai serios la asta, pentru că doar o astfel de sarcină matur asumată i-ar arăta celui drag ce eşti în stare să faci pentru a-l păstra alături.
VĂRSĂTOR
Faci echipă bună cu cel drag într-o acţiune în care tu, singur, nu deţii toate resursele. Tu ai idei practice, soluţii concrete, experienţe deja acumulate, dar îţi lipseşte forţa psihică de a face faţă confruntării. Dacă îţi uneşti forţele cu cel de alături care ştie să te îmbărbăteze cu vorbele cele mai potrivite pentru a te motiva, totul va părea mult mai simplu. Primeşte cu încredere stimulentele celuilalt şi fă şi tu la fel dacă are nevoie.
PEȘTI
Au rămas multe lucruri neîmplinite în trecut, şi uneori te gândeşti ce-ar fi să le reiei pe unele din ele şi să le duci acum la îndeplinire? Bine faci, pentru că, privind înapoi, spre alte vremuri, descoperi vise care nu au ajuns la împlinire, scopuri care nu au fost atinse, planuri abandonate pe parcurs care ar putea reporni acum cu mai multe şanse de reuşită.