Meteorologii au anunţat că vremea se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi precipitaţii pe arii relativ restrânse, mai ales în partea a doua a intervalului, în vestul şi nord-vestul teritoriului.
Acestea vor fi sub formă de ploaie, iar la munte mixte, unde vor favoriza formarea poleiului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, cu viteze mai mari pe creste, dar local şi temporar şi în regiunile vestice şi nord-vestice.
Prognoza meteo 1 februarie. În Bucureşti vor fi 11 grade Celsius
Temperaturile maxime se vor încadra între 3 grade in estul Transilvaniei şi 14 grade in dealurile Banatului, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -7 şi 4 grade. Noaptea şi dimineaţa, în special în zonele joase de relief din sud şi est, va fi ceaţă.
În Bucureşti, vremea se va menţine frumoasă şi se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 10…11 grade, iar cea minimă de -2…0 grade. Noaptea şi dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?