Probleme pentru Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă! Ar putea fi audiați de DNA

Alex Năstase   
în Stiri de ultima ora
13/12/2019, 11:17
Probleme pentru Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă! Ar putea fi audiați de DNA GALERIE FOTO
Viorica Dăncilă şi Liviu Dragnea ar putea ajunge la DNA. Sursa foto - hepta

Probleme pentru Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă care ar putea să ajungă și ei la Direcția Națională Anticorupție. Au făcut-o deja mai multe nume grele din PSD. Vă reamintim că fostul ministru de Interne Mihai Fifor a mers la sediul DNA Timișoara. Acesta a precizat că a fost citat în calitate de martor în dosarul mitei de la PSD Arad.

Probleme pentru Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă!

Şi fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost citat la DNA. De remarcat că în acest dosar, în care sunt cercetați și trei parlamentari PSD, au fost reținute inițial opt persoane, printre care și șeful Direcției Regionale de Drumuri Timișoara, Cristian Ispravnic.

În cele din urmă aceştia au fost eliberaţi de către judecători. Ispravnic a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Acum, procurorii DNA vor să stea de vorbă cu toţi cei care s-au aflat stenograme. Culmea, în acestea, apar numele lui Liviu Dragnea, destinatar final al mitei și Viorica Dăncilă, cea care în calitate de premier dădea ordinul pentru ocuparea posturilor.

Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă ar putea fi audiați de DNA

Vă reprezentăm acum felul în care apar numele lui Liviu Dragnea și al Vioricăi Dăncilă în dosarul DNA: „In ziua de 19.06.2019, organele de anchetă au procedat la audierea în calitate de suspect a lui Munteanu Bogdan, la vremea respectivă şef al Departamentului Venituri din cadrul D.R.D.P. Timişoara.

Acesta a recunoscut în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, arătând că, într-adevăr, pentru a fi numit şi mentinut în această funcţia de conducere este necesar să colecteze sume de bani  de la subalterni sau din alte activităţi licite, pentru a fi predate la Organizaţia Judeţeană a P.S.D. Arad sau lui Căprar Dorel Gheorghe.

Acesta, preşedintele organizaţiei, la rândul său, pretindea că îi depune la partid sau le remite direct preşedintelui P.S.D. la nivel naţional de la vremea respectivă, Liviu Nicolae Dragnea”.

Mai mult de atât, conform rechizitoriului, „în ziua de 27.08.2019, Ispravnic Cristian s-a aflat în judeţul Caraş Severin la o întâlnire cu factorii politici din cadrul P.S.D. din zonă, întâlnire la care a participat şi preşedinta P.S.D. la nivel naţional, Viorica Dăncilă”.

„De aia te-am sunat, că-i urgent. Uită („uite” n.ns.), îs cu domnu’ ministru … A … Chestia cu Mirel şi cu Lucaciu îi pă bune, îi de ordin de la doamna premier. Deci, n-are el nicio treabă, n-are ce să facă. îi ordin şi asupra lui.

M-ai înţeles? … Deci, o zis: Nu, Lucaciu rămâne şef de Serviciu şi ăla merge şef Departament. Na, că-i… Direct premiera! Deci, direct premiera i-o zis … Pfa … mă, nu mai … Na.

Deci, când termini cu şedinţa asta, chemi pe Desa, chemi pe Mircea şi găsim calea să … O zis, nu cumva să dai drumu’! Iţi dai seama, dacă ăla aude că-i dat drumu’ …”, se arată într-o stenogramă

 

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles