Primarul Stelian Clinciu din Dumbrăveni, Constanța, filmat când dădea bani unor oameni în fața secției de votare

Dan Suta   
în Alegeri Prezidențiale 2019
10/11/2019, 15:41
Primarul Stelian Clinciu din Dumbrăveni, Constanța, filmat când dădea bani unor oameni în fața secției de votare
Primarul Stelian Clinciu, surprins oferindu-le banilor oamenilor din secția de votare din satul Furnica. Sursa foto: adevărul.ro

Primarul PSD Stelian Clinciu al comunei Dumbrăveni din județul Constanța a fost surprins când dădea bani unor oameni în fața secției de votare. Edilul nu a putut face altceva decât să recunoască evidența. Acesta s-a scuzat spunând că banii respectivi erau dați pentru masă oamenilor care aveau nevoie de ei.

Primarul Stelian Clinciu, prins dând bani președintelui secției de votare din Furnica

Primarul a fost surprins făcând asta în fața secției 440 din satul Furnica, pe strada școlii 6. Primarul a nu a dat bani oricui, ci chiar președintelui secției de votare. Acesta a explicat că sumele respective erau banii de hrană. Acesta spune că a vrut să se asigure că totul funcționează în regulă la secție și i-a întrebat pe oameni dacă mai au nevoie de ceva.

Ziarul Adevărul l-a contactat pe Clinciu pentru a explica imaginile care au apărut în spațiul virtual. Primarul PSD nu a avut nicio problemă în a vorbi despre asta: „Nu are nicio relevanţă. Am venit până aici şi am plecat. Să văd dacă au nevoie de ceva. Nu merge o priză pentru la urnele de votare, nu merge un ştecher şi am chemat pe cineva să remedieze problema. Nu trebuia să vin să văd că nu merge ăla? Nu pot să vă spun dacă am stat o jumătate de oră sau 5 sau 10 minute în secţia de votare”.

Edilul: „Le-am zis: v-ați comandat și vă plătesc eu”

Clinciu a spus că a oferit normă de hrană pentru cinci persoane, câte 150 de lei. Primarul spune că a făcut acest gest în semn de respect, deși observatorii și șefii secțiilor de votare primesc oricum bani pentru asta.

„Da, le-am dat bani pentru masă, pentru 5 persoane, 150 de lei. Este ceva extra, pentru că vreau să le asigur, că stau de dimineaţa de la ora 7.00. Ştiu că nu stau pe gratis, dar dacă eu vreau să fac un gest, să le mai suplimentez ceva? Dacă i-am dat eu, cum să refuze. Şi datele trecute le aduceam pachete, acum nu am mai avut posibilitatea şi le-am zis: v-aţi comandat şi vă plătesc eu”, a mai spus primarul PSD.

 

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×