Răzvan Botezatu, fostul prezentator de la Antena Stars, a postat zilele trecute o fotografie cu inelul cu care a fost cerut în căsătorie. Tânărul jurnalist spune că nu a ajuns în momentul de față la altar, dar se simte ca și ar fi fost.
Răzvan Botezatu, în culmea fericirii după ce a fost cerut în căsătorie de iubitul lui
Fostul prezentator al Matinalului de la Antena Stars a fost cerut în căsătorie zilele trecute și a împărtășit vestea cea mare cu internauții de pe rețelele de socializare. Răzvan Botezatu a postat pe contul de Instagram mai multe fotografii cu inelul, un buchet imens de trandafiri roșii, dar și cu sărutul dintre el și iubitul lui.
Tânărul nu i-a dezvăluit identitatea iubitului său, dar a confirmat că acesta este de naționalitate germană. Așadar, acesta ar fi unul dintre motivele plecării lui Răzvan Botezatu din România. Fostul prezentator a mărturisit că este foarte fericit și momentan nu a semnat actele de căsătorie.
„Nu ne-am căsătorit, cel puțin nu cu acte. Dar, trebuie să spun că mă simt ca și când aș fi căsătorit cu el. Ne înțelegem perfect și, chiar dacă acum este mai complicat, cel puțin legal, să facem acest pas, nu înseamnă că nu îl vom face”, declară fostul prezentator pentru ciao.ro.
Fostul prezentator TV și-a asumat homosexualitatea și relația cu iubitul lui neamț
Răzvan Botezatu (29 de ani) mărturisește că la început s-a aruncat cu capul înainte, dar nu regretă absolut nimic pentru că acum este extrem de fericit. În plus, tânărul jurnalist spune că relația actuală este complet diferită de ceea ce a trăit până acum.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
„Da, sunt fericit. Am o relație care mă face fericit, nu regret nicio secundă că, inițial, m-am aruncat cu capul înainte. Suntem doi bărbați maturi și ne înțelegem perfect, este diferit de tot ce am experimentat eu până acum”, a completat Răzvan.
Fostul prezentator al emisiunii „Star Matinal” a mărturisit că iubitul lui este o persoană discretă care nu vrea să se expună atenției publice. Răzvan Botezatu are numai cuvinte de laudă la adresa partenerului său de viață.
„Este diferit de alții, nu e gelos, nu îl deranjează că sunt implicat în conștientizarea faptului că o comunitate ca a noastră trebuie să fie vizibilă și în România.
Un singur lucru nu reușesc să îl conving: să îl fac să apară, public… Dar asta pentru că nu vrea să se expună, e adeptul discreției”, a mai spus Răzvan Botezatu conform sursei menționate.