Vești bune pentru cei care vor să își ia o locuință prin Programul „Prima Casă”! Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a publicat în dezbatere un proiect de Hotărâre prin care anunţă care sunt intenţiile autorităţilor cu programul devenit deja celebru. Potrivit planului, în 2019 vor fi acordate 2 miliarde de lei, care reprezintă plafonul acordat garanțiilor pentru Programul „Prima Casă”.
Vă reamintim că Programul „Prima Casă” a fost implementat în urmă cu aproape 10 ani, în contextul în care fluxurile specifice tranzacţiilor pe piaţa imobiliară erau blocate din cauză că persoanele fizice se confruntau cu dificultăţi în accesarea unui credit de investiţii imobiliare destinat achiziţionării/construirii unei locuinţe, dificultăţi care se datorau în principal lipsei garanţiilor solicitate de instituţiile de credit conform normelor de creditare proprii.
Prima Casă 2019: ce se întâmplă cu banii și cum va fi afectat programul guvernamental
De la începutul lui 2018 şi până la finele lunii octombrie au fost acordate 17.915 garanţii în valoare totală de 1,7 miliarde lei, precum şi 6.494 promisiuni de garantare, în valoare totală de 0,7 miliarde lei. La fel ca pentru 2019 și anul care se încheie astăzi a avut un plafon total de garantare de 2 miliarde lei.
„Având în vedere strategia programului «Prima casă», se propune ca pentru anul 2019, să fie aprobată alocarea unui plafon al garanţiilor care pot fi emise potrivit art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, de 2.000 milioane lei (…).
Pentru anul 2019, se alocă un plafon al garanţiilor care pot fi emise potrivit art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, de 2.000 milioane lei. (…). În anul 2019, pentru plafonul prevăzut la alin. (46), se suspendă aplicarea prevederilor art. 2.7 din Protocolul-cadru prevăzut în anexa nr. 6 la Ordinul ministrului finanţelor publice şi al ministrului întreprinderilor mici şi mijlocii, comerţului şi mediului de afaceri nr. 2225/994/2009 pentru aprobarea Convenţiei privind implementarea Programului «Prima casă» şi a Convenţiei de garantare şi pentru reglementarea unor măsuri necesare pentru aplicarea prevederilor art. 10 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a Programului «Prima casă», cu modificările și completările ulterioare”, se arată în documentul Ministerului Finanțelor, potrivit evz.ro.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Programul „Prima casă” a cunoscut până în prezent o dinamică semnificativă, antrenând fluxuri de numerar în economie şi stimulând în mod indirect industriile orizontale adiacente sectorului construcţiilor. „Alocarea plafonului total al garanţiilor care pot fi emise în cadrul programului Prima casă în anul 2019 este o condiţie sine qua non pentru asigurarea continuităţii acestuia, cu consecinţe directe atât asupra pieţei imobiliare şi a sectoarelor adiacente acesteia, cât şi asupra activităţii de creditare pe segmentul retail, fiind de natură să conducă la creşterea numărului de clienţi ai instituţiilor de credit”, se mai menţionează în proiectul de act normativ.