Nu mult a trecut de la sărbătorile de iarnă că Paștele se și apropie cu pași repezi. În a doua zi a lunii martie 2020 credincioșii încep Postul Paștelui sau Postul Mare care va fi mult mai aspru decât cel de Crăciun și va dura 40 de zile.
În ce perioadă are loc Postul Paștelui anul acesta
Biserica Ortodoxă a stabilit data la care se va sărbători anul acesta Paștele (19 aprilie 2020), dar și care este perioada în care va avea loc Postul Mare. Așadar, în intervalul 2 martie – 18 aprilie 2020 va avea loc Postul Sfintelor Paști.
Postul Mare durează patruzeci de zile, la care se adaugă și săptămâna Patimilor. Acest post de peste an aduce aminte de postul celor 40 de zile ținute de Mântuitor chiar înainte de începerea activității Sale mesianice fiind numit și Paresimi.
Postul Paștelui, mai aspru decât Postul Crăciunului
Postul Paștelui este cel mai lung și cel mai important dintre cele 4 posturi ale Bisericii Ortodoxe, iar în cele 7 săptămâni se oficiază toate cele trei Liturghii ale Bisericii Ortodoxe: cea a Sfântului Ioan Gură de Aur, cea a Sfântului Vasile cel Mare și Liturghia Darurilor înainte sfințite.
În Postul Paștelui credincioșii vor fi nevoiți să renunțe la carne, ouă și lactate, dar nu doar mâncarea este importantă. În Postul Mare oamenii trebuie să aibă gânduri curate, să nu înjure și să-și țină în frâu toate poftele. De asemenea, în această perioadă nu se organizează nunți sau botezuri și nu se fac fapte rele.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ia-ți prima de meci de la MaxBet! Bonus de bun venit 3 în 1: 1000 lei sport + 444 rotiri gratuite + 50 lei la loterii
Postul Crăciunului are numeroase dezlegări la pește, însă Postul Paștelui va fi mult mai aspru. Prin urmare, creștinii vor avea dezlegări la pește doar de Buna Vestire (25 martie 2020) și de Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile (12 aprilie 2020). Anul acesta Paștele va pica duminică, pe 19 aprilie 2020.
Care sunt zilele de post și posturile de anul acesta
Așa cum am fost obișnuiți și până acum în zilele de miercuri și vineri de peste an credincioșii țin post. Posturile și zilele de post de anul acesta sunt următoarele:
- Postul Sfintelor Paști, 2 martie – 18 aprilie
- Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, 15 iunie – 28 iunie
- Postul Adormirii Maicii Domnului, 1 august – 14 august
- Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, 29 august
- Înălțarea Sfintei Cruci, 14 septembrie
- Postul Nașterii Domnului, 14 noiembrie – 24 decembrie
- Ajunul Bobotezei, 5 ianuarie 2021