Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că Guvernul va organiza un referendum cu privire la aderarea României la Zona Euro dacă se va impune din punct de vedere politic, informează Mediafax.
„În final, dacă se va considera din punct de vedere politic să facem şi un referendum pentru asta…uite, nu m-am gândit în acest moment la asta, dar nu ştiu dacă e o idee rea, e o idee bună”, a spus Ponta.
În acest context, Ponta a precizat că termenul obiectivului rămâne 1 iulie 2019, când România va prelua preşedinţia Uniunii Europene.
Afirmaţia prim-ministrului a venit ca răspuns la o întrebare a presei, după ce a prezentat în Camera Deputaţilor situaţia economică a ţării, reprezentanţii presei dorind să afle dacă Guvernul ia în calcul organizarea unui referendum în ceea ce priveşte aderarea României la Zona Euro.
Premierul a arătat că în discuţiile avute săptămâna trecută cu preşedintele Klaus Iohannis, cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi cu ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, nu a fost abordată o astfel de variantă, dar a apreciat că este o idee bună.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Ponta a mai menţionat că preşedintele va avea, în viitor, discuţii şi cu reprezentanţi ai Parlamentului, sindicatelor şi patronatelor.
Sursă: www.romanialibera.ro