Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat că parlamentarii partidului său nu vor participa la ședința de luni a plenului reunit al Parlamentului la care se va votul pentru învestirea guvernului Orban 2. Tăriceanu susține că, în condițiile în care guvernul Orban 2 nu-și propune să fie instalat în funcție, procedura din Parlament este ”o păcăleală odioasă”.
”Lăsăm PNL să se afunde în penibil”
”ALDE a hotărît să nu intre în jocul de-a anticipatele pe care l-a inițiat PNL și, în consecință, nu vom participa la votul guvernului Orban 2”, a scris Călin Popescu-Tăriceanu pe Facebook.
El justifică decizia partidului său prin faptul că legea fundamentală prevede ca cel desemnat să formeze guvernul trebuie să ceară votul de încredere al Parlamentului, în timp ce Ludovic Orban își propune să nu obțină acest vot pentru a face posibile alegerile anticipate.
”Domnul Orban nu ne cheamă la un vot de încredere, ci la unul de neîncredere. Nu înțeleg de ce Ludovic Orban și cel care îl dirijează crede că Parlamentul poate fi partener în această păcăleală odioasă. În condițiile în care guvernul Orban 2 nu va fi votat de PNL, nu înțeleg de ce s-ar aștepta ca noi să intrăm în acest joc? De aceea, am decis să îi lăsăm pe cei din PNL să se afunde și mai mult în penibil și să voteze împotriva propriului guvern și să nu conteze pe prezența noastră!”, a argumentat Tăriceanu.
Liderul ALDE susține că tema alegerilor anticipate ar trebui reluată abia după ce vor fi remediate problemele generate de ordonanța de urgență privind scrutinul înainte de termen adoptată de guvernul Orban, despre care Tăriceanu crede că legalizează turismul electoral și este discriminatorie față de partidele parlamentare mai mici.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
”În cei 30 de ani de politică am crezut că le-am văzut pe toate, dar ce se întâmplă în aceste zile îmi depășește orice imaginație. Credeam că, în principiu, toate partidele politice vor același lucru: o societate liberă, o viață mai bună pentru români, o economie care să asigure locuri de muncă bine plătite. Obsesia celor din conducerea PNL pentru alegeri anticipate, fără să ia în calcul efectele negative asupra românilor, mă face să-mi pun serioase semne de întrebare cu privire la această credință”, a conchis președintele ALDE.
Problema cvorumului
Parlamentul se reunește luni în ședință comună a celor două Camere pentru a se pronunța asupra învestirii guvernului Orban 2. Premierul Ludovic Orban a anunțat că parlamentarii PNL vor fi prezenți în sală, dar nu vor participa la vot, în timp ce parlamentarii USR au anunțat că vor vota împotriva guvernului.
În condițiile în care liberalii își doresc alegeri anticipate, problema pentru Ludovic Orban nu este respingerea cabinetului pe care îl propune, ci cvorumul de ședință. În cazul în care la ședință nu vor fi prezenți cel puțin jumătate plus unu dintre parlamentari, nu se va putea trece la vot, iar procedura pentru alegerile anticipate va fi, cel puțin temporar, blocată.
În afară de ALDE, și PSD a anunțat că nu va participa la ședința de luni, decizie adoptată în cadrul reuniunii de miercuri a Comitetului Executiv Național al partidului.