Secretele ciudate ale Rusiei. Întâmplări din pădurile Siberiei

Însă, acestea au depăşit sfera fantastică, ele petrecându-se din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre, fără ca misterul lor să fie descifrat. Astfel de fenomene au marcat zona rusească Primorskie Kraina.

O istorie străveche

În Orientul Îndepărtat al Rusiei, lângă Marea Japoniei, China şi Coreea de Nord se găseşte zona Primorsky Krai, care în limba română înseamnă „Ţinutul litoralului”. Printre localităţile importante din a ceastă zonă se numără Vladivostok, Nahodka şi Usurisk. Păduri nesfârşite acoperă lanţul munţilor Sikhote-Alin, lung de 1.000 de kilometri şi înalt de 2.080 de metri. Aceasta este zona în care, în anul 1897, inginerul S.V. Maslenikov a descoperit un depozit de staniu, motiv pentru care un cătun de mineri a fost deschis. În acea perioadă, zona era când sub ocupaţie chineză, când sub cea rusească, astfel că acel mic sat a fost numit Tetyukhe, care în limba chineză însemna „Valea mistreţului sălbatic”. Ani mai târziu, sătucul a fost botezat Kozyrev Razia, iar începând cu anul 1962 se numeşte Dalnegorsk. În anul 1986 a primit chiar şi o poreclă, nici mai mult, nici mai puţin decât Roswell-ul Uniunii Sovietice.

Este adevărat că această poreclă era tardivă, având în vedere că, la 12 februarie 1947, cu câteva luni înainte de incidentul din New Mexico, SUA (4 iulie 1947), deasupra acestor locuri a explodat un obiect misterios. Pe sub pământ au apărut cratere care aveau o adâncime de 26 de metri. Negăsind nicio altă explicaţie pentru acele cratere, cercetătorii au afirmat că zona a fost lovită de un meteorit, pe care l-au denumit ,,Sikhote-Alin”.

Ciuma cositorului

După cum ştim, staniul este un metal alb-argintiu, care se topeşte cu uşurinţă şi are o largă întrebuinţare în diverse domenii, mai ales în electrotehnică. Denumirea populară a acestui metal este cea de cositor. În anul 1912, Robert Falcon Scott (1868-1912), unul dintre cei mai mari exploratori polari ai lumii, a murit de hipoter mie, în timp ce încerca să se reîntoarcă la bază împreună cu Henry Bowers, Edgar Evans, Eduard Willson şi Lawrence Oates. Echipa de cercetători străbătuse 900 de kilometri prin gheţurile Antarcticei, fără să atingă Polul Sud. Se pare că una dintre cauzele acestei tragedii a fost nimeni altul decât cositorul. În acele timpuri nu era cunoscut faptul că, la o temperatură de minus 13,2 grade Celsius, staniul îşi schimbă structura şi, în final, la minus 33 de grade Celsius, strălucitorul metal se tran sformă în praf.

Recipientele în care transportau combustibilul lichid erau confecţionate din staniu, despre care se ştia că nu oxidează, s-au transformat în pulbere, iar combustibilul s-a împrăştiat pe gheaţă. Oamenii de ştiinţă au numit acest proces „tinciuma” („ciuma cositorului”). Mai mult, în urmă cu 100 de ani, mai exact în 1812, Grande Armee, marea armată a lui Napoleon, a fost decimată, moartea multor soldaţi fiind cauzată tot de cositor. La teribilele geruri siberiene, con servele de mâncare şi nasturii uniformelor, care erau confecţionaţi tot din staniu, s-au transformat în praf. Soldaţii nu au mai avut cu ce se hrăni şi nici nu s-au mai putut proteja de frig.

Bila de foc

39 de ani mai târziu de la prăbuşirea straniului meteorit Sikhote-Alin, mai exact la 29 ianuarie 1986, la ora 20:00, un obiect de forma unui disc luminos, galben-roşiatic, cam cât  jumătate de Lună, a trecut pe deasupra Dalnegorskului fără zgomot şi s-a prăbuşit pe Muntele Izvestkovaia. A ars în pădure, iar focul s-a stins singur după aproximativ două ore. La trei zile după acest eveniment, un grup de cercetători militari, condus de inginerul Valeri Dvujilni, a ajuns în locul în care a căzut discul. Pe o suprafaţă de patru-nouă metri pătraţi, copacii şi solul erau negre, fără a fi arse. S-au găsit mai multe bucăţi mici de metale topite, asemănătoare cu cele colectate din epicentrul exploziei din Tunguska. Pe o terasă au fost găsite un fel de „plase”, formate din sfere microsco pice, legate între ele prin fire de aur.

Cer cetătorii de la Academia din Omsk au spus că astfel de combinaţii nu sunt folosite pe Pământ. Acele obiecte nu s-au dizolvat în solvenţi sau acizi, nu s-au topit, au putut fi doar zgâriate cu un diamant. Au fost supuse la temperturi foarte mari, au apărut urme de molibden, titan şi reniu, elemente extrem de rare pe Pământ, şi nişte bile al bastre, dintr-o „sticlă” necunoscută. Printre pietre erau şi resturi biologice carbonizate, a căror origine nu a fost stabilită. Au fost trimise la analize peste 13 kilograme de eşantioane, dar abia în anul 1995, când o televiziune rusească a redeschis ancheta, s-a aflat că analizele au arătat că acele metale nu au fost prelucrate de oameni şi nu este cunoscută o tehnologie care să facă posibil acest lucru. În plus, originea particulelor carbonizate de metal şi sferele cristalizate este cu totul alta decât cea umană. Însă toate eşantioanele analizate conţineau în structura
lor şi cositor.

În perioada care a urmat, în acea zonă, pe cer apăreau obiecte ciudate care păreau a căuta ceva, se roteau fără zgomot şi dispăreau brusc în înălţimi, cu viteze uluitoare.

Paznicii din umbră

Există numeroase poveşti ale oamenilor din acele locuri, de la ţipete înfiorătoare până la bucăţi de animale găsite printre crengile copacilor. Săteni din zonă s-au tot plâns că le-au dispărut animale şi apoi au fost găsite moarte. Niciodată nu s-a găsit niciun cadavru uman.

Vechii locuitori, udegii, povesteau că, din cele mai vechi timpuri, în păduri trăiau nişte oameni care aveau aripi în loc de braţe. Chinezii numeau aceste fiinţe „li-dzen-zi” („omul cu aripi”). S-a emis ipoteza că aceste creaturi sunt rezultatul experimentelor făcute de japonezi în Al Doilea Război Mondial, în celebrul Laborator 731. Însă par mai mult poveşti, mai ales că vin în perioada în care istorisirile legate de extratereştri circulau cu rapiditate. S-au emis numeroase ipoteze legate de entităţi care vor să protejeze un secret al acelei zone.

Pe de altă parte, într-un articol publicat în revista „ONL. Şto, gde, kagda”, („Ce, unde, când”), Alexei Kulikov, expert la Institutul de Chimie al Orientului Îndepărtat al Academiei de Ştiinţe a URSS, susţinea că din resturile colectate din zonă au fost recuperate nişte sfere care, supuse la temperaturi foarte înalte, s-au transformat din „bile de fier în bile de aur”, acoperite cu un gen de sticlă, dar şi nişte cristale microscopice care au încorporate în ele nişte structuri necunoscute pe planeta noastră. Încă nu s-a putut stabili cu exactitate ce s-a petrecut cu adevărat şi nici nu s-a putut da o explicaţie în legătură cu descoperirile din acea zonă, subiectul fiind amplu discutat în zona cercetării.