La intrarea în Timișoara, a fost montat un panou publicitar care are menirea să-i facă pe oameni să iasă la vot pentru referendumul familiei, însă acesta conține o greșeală monumentală!
Cetățenii sunt îndemnați să voteze la referendum, însă aceștia sunt chemați la urne pe data de 6 și 7 octombrie 2019! Așadar, panoul publicitar susține că referendumul familiei va avea loc anul viitor, deși acesta se va desfășura anul acesta, iar greșeala apare de două ori!
Referendumul familiei are loc pe data de 6-7 octombrie 2018
“6 – 7 oct. 2019. Sunt cetăţean responsabil şi merg la referendum. 6 – 7 octombrie 2019”, este mesajul scris pe banner.
Reprezentanţii Biroului Electoral Timiş au declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că există posibilitatea ca panoul să fie înlăturat, pentru că nu respectă realitatea şi induce în eroare cetăţenii. Deocamdată, nu a fost primită nicio sesizare în acest sens.
“Am fost informaţi cu privire la existenţa acestui panou, care are greşit anul organizării referendumului. Nu ştim dacă voit sau nevoit s-a făcut asta. Am fost, l-am văzut, doar că se află pe domeniul privat, noi nu avem cum să intervenim”, a declarat viceprimarul comunei Dumbrăviţa, Arpad Mikloş.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Românii cu drept de vot sunt invitați din nou la urne, pe data de 6 și 7 octombrie, la Referendumul Familiei 2018! Acesta se referă la schimbarea definiției constituționale a familiei! În prezent, Constituția prevede că familia se bazează pe căsătoria între soți!
Prin intermediul referendumului familiei, se încearcă înlocuirea cuvântului, ”soți”, cu sintagma ”un bărbat și o femeie”. Așadar, dacă referendumul va fi validat, iar cei care au votat DA sunt mai mulți, Constituția va fi modificată în așa fel încât să spună că ”familia se bazează pe căsătoria între un bărbat și o femeie”.
Dacă cei care vor vota NU la referendum vor fi mai mulți, Constituția va rămâne la fel. Așadar, românii trebuie să răspundă prin DA sau NU la următoarea întrebare: ”Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”. Costul total al organizării referendumului se ridică la 163,712 milioane de lei.