Dimineaţa aceasta a fost una cu ghinion pentru vedeta Antena Stars, Oana Roman. Mai exact, chiar în ziua în care are loc gala Star Salvator, vedeta a ajuns la oftalmologie.
ANUNŢ BOMBĂ DESPRE COTABIŢĂ! FANII SÎNT ÎN LACRIMI!
”Am o problemă la ochi, din păcate mi-a fost zgâriată corneea. Mă jucam cu Maria Isabela şi mi-a băgat degetul în ochi”, ne-a spus în exclusivitate Oana Roman. Iar dintr-o joacă, au apărut şi problemele. ”Ochiul mi-e inflamat, îmi curge, e destul de grav. Iar astăzi aveam şi Gala Star Salvator, iar eu abia pot să îmi ţin ochiul deschis”, ne-a mai spus Oana.
DEZVĂLUIRE! S-a aflat! CÎND şi UNDE va naşte Andra
ŞOC pe piaţa media! O televiziune celebră SE ÎNCHIDE
CLICK AICI PENTRU A VIZUALIZA IMAGINILE
”Am fost la medic, la doamna doctor Monica Pop, iar ea mi-a dat un tratament. Iau medicamente, iau picături, dar durerile sunt destul de mari în continuare. Nu am voie să mă machiez deloc, aşa că astăzi, la Gala Star Salvator voi purta o pereche de ochelari fără dioptrii. Va dura tratamentul, dar nu e de joacă, mai ales că mi-este destul de rău zgâriată corneea. M-am speriat, trebuie să o recunosc”, ne-a mai explicat Oana Roman, ştiind că tratamentul pe care trebuie să îl urmeze va dura câteva săptămâni.
A fost la cumpăna dintre viaţă şi moarte
În 2014, la scurt timp după ce a devenit mamă, Oana Roman a văzut moartea cu ochii. Vedeta a fost la un pas de a face septicemie, după ce operaţia de cezariană a fost urmată repede de complicaţii. În doar două luni a fost supusă la nu mai puţin de trei intervenţii chirurgicale.
Facebook, SCHIMBARE RADICALĂ! Veste ŞOC pentru toţi utilizatorii
Anunţ important! Românii din străinătate sunt chemaţi de URGENŢĂ în ţară
„M-am trezit de trei ori într-o baltă de sânge. M-am operat a doua oară la acelaşi medic, eram într-o panică continuă, eram agitată. De la o simplă cezariană, am ajuns la un adevărat coşmar. După ce am stat două zile în spital, m-am externat. Nici măcar nu m-a sunat să mă întrebe cum mă simt. Când am ajuns la spital, să îmi schimb pansamentele, timp de şase săptămâni, am aflat că operaţia nu se închisese”, povestea Oana Roman, la momentul respectiv, cu lacrimi în ochi.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet