Oana Roman a decis să își vândă apartamentul! Ce plan are fiica lui Petre Roman

Dan Suta    Cristiana Astefanoaiei   
în Stiri mondene
06/07/2019, 14:02
Oana Roman a decis să își vândă apartamentul! Ce plan are fiica lui Petre Roman
Oana Roman se mută din apartament. Sursa foto: Știrile Kanal D

Are probleme financiare Oana Roman? Vedeta a surprins prin anunțul pe care l-a făcut, și anume își pune apartamentul la vânzare pentru a căuta o casă nouă unde să stea cu mama sa, Mioara Roman. Fiica fostului premier, Petre Roman, a declarat la Antena Stars că motivul pentru care a luat decizia asta are legătură cu starea de sănătate a mamei sale.

Oana Roman își vinde apartamentul pentru a se muta cu mama ei

Fosta prezentatoare de televiziune a spus în emisiunea „Răi da buni” că își dorește să fie mai aproape de mama ei, fapt pentru care se va muta cu ea. Mioara nu ar sta tocmai bine cu sănătatea și are nevoie de cineva care să stea mai mult cu ea. Mioara locuiește acum la o distanță destul de mare față de fiica ei, conform declarațiilor făcute de Oana.

Mioara spune că ea și soțul Marius au fost de acord cu această schimbare, mai ales că mama ei va avea pe cineva aproape și nu va sta singură, plus că micuța ei, Iza, se va bucura mai mult de prezența bunicii. Vedeta caută case în aceeași zonă de unde a plecat și în același timp cumpărător pentru apartamentul pe care îl deține în zona Militari.

Oana, alături de mama ei, Mioara Roman și fetița Iza. Sursa foto: cancan.ro

Oana se mutase din casa unde stătea cu mama ei înainte să-l cunoască pe Marius Elisei

Vedeta s-a mutat din locuința mamei cu 6 luni înainte să îl cunoască pe Marius, iar viața o aduce din nou alături de cea care i-a dat viață. „Distanţa între locul în care locuiesc eu şi mama este destul de mare şi am hotărât că cea mai bună variantă este să ne mutăm la casă. Vrem să vizionăm case şi să căutăm client pentru apartamentul nostru”, a spus Oana Roman la Antena Stars.

„Eu m-am mutat de la casă cu şase luni înainte să-l cunosc pe Marius. Acolo unde stăteam era greu iarna şi m-am mutat. Şi cred că tot în zona de unde am plecat mă întorc. Pentru toată lumea va fi bine. Mama va putea să stea cu Iza când noi avem treabă”, a completat fiica fostului premier.

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×