Oana Pellea nu mai are nevoie de nicio prezentare. A trecut de mult de eticheta „fata lui tata” – este fiica imensului actor care a fost regretatul Amza Pellea – și a clădit cu pasiune, determinare, dăruire o carieră impresionantă, bazată pe o „fundație” solidă de talent moștenit, dar și „lucrat” cu îndârjirea împătimitului. A fost întotdeauna o fire rebelă, greu de încorsetat în avatarurile vieții, în special înainte de 1989, dar din ce în ce mai mult în ultimul timp al democrației noastre mai mult decât… originale! Ca să nu zicem șchioape rău…
La 29 de ani de la marea schimbare din decembrie ’89, Oana Pellea, un om împlinit, ar spune majoritatea dintre noi, din punct de vedere profesional, cu succes în activitatea sa, „meseriașă” 100%, șochează opinia publică: se gândește să plece din România! Diferența dintre așteptările sale și realitatea de zi cu zi este atât de mare, dureros de mare, încât a ajuns să se îndoiască de posibilitatea de a mai avea un viitor în România. Nemulțumirea… de fapt durerea sa și-a exprimat-o în Piața Victoriei, în mijlocul masivelor proteste împotriva actualei „conduceri de partid și de stat”.
Oana Pellea șochează: „Pentru prima dată în viaţa mea mi-am pus problema că poate ar trebui să plec şi eu din ţară”
Invitată la emisiunea „În fața ta” de pe DIGI 24, Oana Pellea a șocat pe toată lumea când a afirmat că „m-am surprins pe mine anul acesta, pentru prima dată în viaţa mea, că mi-am pus problema că poate ar trebui să plec şi eu din ţară”. Atenție, „prima dată în viață”, spune Oana Pellea, adică nemulțumirea sa de acum a depășit până și frustrările trăite în „Epoca de Aur” a lui Ceaușescu: „Am fost atât de uimită că m-am gândit la asta pentru prima dată. Pentru prima dată ever. Asta înseamnă că tensiunea e mare, că nemulţumirea mea pentru soarta acestei ţări e enormă”.
Iar motivarea sa pentru aceste frământări interioare majore a venit ca o lovitură de ciocan din partea unei intelectuale rasate care nu aruncă vorbele doar ca să „dea” bine pe sticlă: „Nu cred că există salvare individuală în situaţia în care suntem acum. Nu cred că minciuna faţă de sine duce la ceva pentru că trăieşti într-un context, într-o societate care are regulile respective şi, oricât m-aş închide eu în lumea lui Shakespeare sau oricât aş asculta Mozart în casă închisă şi să văd filmele pe care le vreau şi să văd filmele pe care le iubesc, oricât m-aş închide în această celulă nu are cum totul să nu pătrundă. E o iluzie”.
Întrebată de moderator dacă aceste gânduri negre nu sunt un semn al disperării, Oana Pellea a dat un răspuns dureros de logic, de adevărat: „În clipa în care te desparţi de iubirea vieţii tale, nu o fi un semn al disperării? A plecat cineva din România de drag? A plecat vreun om în străinătate, la muncă, de prea bine în ţara asta? Nu!”.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
- „Ce destin… să-ți moară țara când împlinește 100 de ani… De neiubire moare țara asta… de nepăsare… Neiubire este să asiști pasiv la moartea țării tale. Doare tare tăcerea acestui popor” – Oana Pellea
- „Orice aș face, nu pot înțelege timpul în care trăiesc. Și tot încerc, și văd în jurul meu oameni depresivi care și ei încearcă să înțeleagă sau să accepte. Ni se spune tot timpul că trebuie să ne adaptăm. La ce? Cum să mă pot adapta la o lume urâtă și bolnavă? Pentru că ochii mei așa o văd, ca pe o lume pur și simplu bolnavă. Nu, nu vreau să fiu bolnavă, nu, nu am cum să mă adaptez și nu vreau deloc să mă adaptez” – Oana Pellea
- „Trebuie să reîncepem să iubim România. Să reinventăm România pe care să o putem iubi și admira. Depinde de fiecare dintre noi” – Oana Pellea
- 16 decembrie 2010 este data la care Academia Română i-a acordat Oanei Pellea premiul „Aristizza Romanescu” pentru cariera teatrală și cinematografică
- 25 octombrie 2012 este data la care Majestatea Sa Regele Mihai I al României i-a acordat Oanei Pellea decorația „Crucea Casei Regale a României”
- 1996 este anul în care Oana Pellea a fost distinsă cu premiul pentru „Cea mai bună Actriță” la Festivalul de Film de la Geneva, în urma rolului din filmul „Stare de fapt”, în regia lui Stere Gulea
- 1994 și 2009 sunt anii în care Oana Pellea a primit Premiul Uniunii Teatrale din Români (UNITER) pentru cea mai bună actriță