Veşti bune pentru pasionaţii Star Wars! Grupul Disney, care a avut pierderi materiale semnificative pe ultimul trimestru, a anunţat că pregăteşte o nouă trilogie Star Wars, epopeea intergalactică care reprezintă unul dintre cele mai mari succese din cinema, relatează AFP, DPA şi Reuters.
„Avem deja alte filme Star Wars prevăzute pentru anii următori, pe lângă lansarea în 2019 a Episodului al IX-lea. Suntem foarte fericiţi să anunţăm că tocmai am semnat un acord cu Rian Johnson, regizorul ‘Last Jedi’, pentru a dezvolta o nouă trilogie Star Wars”, a declarat şeful grupului, Bob Iger, în cadrul unei conferinţe telefonice în care au fost anunţate rezultatele sale anuale.
O nouă trilogie Star Wars, separată de saga lui Luke Skywalker
Noua trilogie va fi separată de saga lui Luke Skywalker şi va avea noi personaje, a anunţat Lucasfilm într-un comunicat de pe site-ul său. „Ne-a plăcut tuturor să lucrăm cu Rian la ‘The Last Jedi’. Este o forţă creatoare şi să-l urmăresc pe el construind ‘The Last Jedi’ de la început până la sfârşit a fost una dintre marile bucurii ale carierei mele. Rian va face lucruri minunate cu această nouă trilogie”, a afirmat Kathleen Kennedy, preşedintă a Lucasfilm.
Grupul Walt Disney a anunţat tot joi că a înregistrat în al 4-lea trimestru din exerciţiul financiar decalat 2017 rezultate financiare în scădere şi sub aşteptările analiştilor, din cauza unei puternice scăderi a veniturilor aduse de studiourile sale de cinema. Venitul net al Disney a scăzut cu 1,7 miliarde de dolari faţă de anul precedent, potrivit comunicatului companiei.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?