Roşcata care făcea furori în anii ’90, pe când o interpreta pe leneşa casnică Peggy în faimosul serial de comedie “Familia Bundy”, are în prezent 62 de ani, însă arată senzaţional.
Cine poate spune că nu ştie cum arată Peggy Bundy, soţia lui Al Bundy? Numai că puţini sunt cei care au idee cum arată în realitate actriţa care i-a dat viaţă celebrei casnice. Părul roşcat tapat în vârful capului, hainele mulate, cu predilecţie animal-print, saboţii cu toc înalt şi cât mai multe bling-blinguri sunt lucrurile care îţi vin în minte în momentul în care vorbeşti despre Peggy Bundy.
Numai că actriţa care o interpretează, Katey Sagal, este foarte diferită de cea care a făcut-o celebră. Brunetă, discretă şi deosebit de elegantă, nimeni nu ar recunoaşte-o în Peggy, pe care a interpretat-o între 1987 şi 1997.
Deşi are 62 de ani, actriţa arată extrem de bine, semn că trecerea anilor nu a afectat-o foarte mult.
Katey Sagal a revenit pe micile ecrane, în 2008, în rolul unei mame, respectiv Gemma Teller Morrow, în serialul dramatic “Sons Of Anarchy”. În 2011, a câştigat Globul de Aur pentru rolul din seria “Sons of Anarchy”, produsă chiar de soţul său, Kurt Sutter.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Sursa: libertatea.ro