Celebra judecătoare care a intrat în atenţia publicului, după ce a retrocedat ilegal o localitate întreagă din Arad a fost eliberată din închisoare după numai trei luni, deşi a fost condamnată la 7 ani de detenţie.
Oamenii din localitatea Nădaş au trăit cu teama că, în orice moment, pot fi alungaţi din casele lor şi aveau motive întemeiate! Judecătoarea Floriţa Boloş a retrocedat tot satul unor falşi moştenitori! A făcut totul cu bună ştiinţă, în schimbul unei mite consistente, potrivit România TV.
Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURIO judecătoare a făcut doar 3 luni de detenţie din pedeapsa de 7 ani!
Unii dintre localnici s-au trezit chiar evacuaţi din cauza deciziilor date de judecătoare. Judecătoarea din Ineu a fost prinsă în flagrant luând mită şi a fost condamnată definitiv la 7 ani de închisoare pentru abuz în serviciu, fals intelectual, fals material şi instigare la fals.
După doar trei luni, judecătoarea este din nou un om liber. Asta după ce a fost eliberată condiţionat pentru comportament exemplar după gratii.
- Ilie Năstase, viață amoroasă zbuciumată! Câte soții a avut fostul mare tenismen român
- Ana Morodan a fost deconspirată! Ce obicei bizar are „Contesa Digitală”
- La asta sigur nu te-ai fi așteptat! Un papagal latră laolaltă cu câinii pentru a proteja casa stăpânului VIDEO
- Mihaela Rădulescu le răspunde subtil celor care o critică: „Câtă energie consumăm judecând”
- Ce norocos! A câștigat o avere la loterie cu un bilet de doar 3 lei! Cum a fost posibil?