News feed-ul Facebook-ului, schimbat. Vor fi mai multe categorii de conţinut

Ionuţ Cataramă   
în Hotnews
20/05/2016, 13:50
News feed-ul Facebook-ului, schimbat. Vor fi mai multe categorii de conţinut

News feed-ul Facebook ar putea primi în curând un important upgrade care să-l transforme, în sfârşit, într-o sursă organizată şi relevantă de ştiri.

Spre deosebire de Twitter, care este o sursă excelentă de informaţii, în primul rând datorită caracterului său real-time, Facebook nu poate fi văzut în prezent ca o sursă completă şi organizată de ştiri. Algoritmul pe baza căruia sunt afişate posturile în news feed face ca acestea să apară şi cu câteva zile întârziere, ceea nu ajută Facebook să fie o sursă de încredere pentru cei care vor să aibă acces imediat la informaţie.

Cei de la Facebook nu au ascuns că unul din scopurile lor este acela de a deveni o sursă promptă, organizată şi completă de informaţii în care conţinutul publisherilor să ajungă când şi la cine trebuie. O nouă facilitate, testată în prezent pe un număr limitat de conturi, ar putea face exact acest lucru, scrie profit.ro.

Testul cu pricina, observat în cadrul aplicaţiei mobile, împarte news feed-ul Facebook pe categorii. Există categorii de conţinut pentru politică, economie, tehnologie, ştiinţă, muzică, film etc. Şi mai mult, aceste categorii includ o mulţime de subsecţiuni, ceea ce denotă o organizare minuţioasă a conţinutului.

Opţiunile de personalizare disponibile permit utilizatorului să aleagă atât categoriile şi subcategoriile preferate, cât şi paginile din fiecare subcategorie. În altă ordine de idei, utilizatorul nu trebuie să se mulţumească cu modul de organizare implicit, ci poate modifica după bunul plac conţinutul categoriilor şi al subcategoriilor disponibile.

Aceste categorii de news feed-uri seamănă cu o facilitate existentă pe care puţini utilizatori o folosesc: listele de interese. Acestea nu sunt altceva decât news feed-uri alternative pe care utilizatorii le pot crea adăugând diverse conturi şi pagini într-o listă tematică.

Deosebirea majoră este că listele de interese se crească 100% manual, pe când categoriile din testul menţionat sunt create şi organizate de cei de la Facebook, reprezentând pentru utilizator o cale de a descoperi noi pagini interesante şi, totodată, de a beneficia de un news feed tematic fără niciun efort.

Spre deosebire de listele de interese, care sunt ascunse în submeniurile aplicaţiei mobile, noile categorii vor putea fi accesate rapid, cu un simplu swipe (trasarea unei linii cu degetul pe ecran) orizontal.

E clar că noutatea este dedicată consumatorilor de ştiri. Nu este însă clar dacă aceste news feed-uri secundare vor fi supuse algoritmului de rankare standard, dacă posturile vor fi afişate cronologic, sau dacă, măcar, va fi folosit un algoritm modificat faţă de news feed-ul principal, în care criteriul cronologic să joace un rol mai important în ordinea de afişare a ştirilor.

Criteriul cronologic este esenţial pentru un news feed de ştiri, iar Facebook ştie asta. Pe de altă parte, fără un algoritm care să manipuleze ordinea posturilor, Facebook nu ar mai avea instrumentul prin care să forţeze publisherii să plătească pentru o vizibilitate mai bună a propriilor posturi.

În mod normal, pentru un news feed de ştiri relevant, dar care să aducă şi venituri, Facebook ar trebui să vină cu alte mijloace de monetizare decât în cazul news feed-ului principal. Ar putea, mă gândesc, să ofere publisherilor care doresc să plătească pentru creşterea conversiei un format de post cu un design deosebit, care să fie evidenţiat faţă restul fluxului de ştiri. În acest fel s-ar putea obţine ordonarea cronologică a posturilor şi monetizarea noii facilităţi în acelaşi timp.

Există, bineînţeles, posibilitatea ca Facebook să ignore în continuare importanţa criteriului cronologic pentru ştiri şi să folosească algoritmul standard şi pentru noile categorii de news feed-uri. Această abordare, însă, nu va creşte relevanţa Facebook ca sursă de ştiri în timp real şi o va transforma într-o alternativă la aplicaţiile mobile de ştiri precum Flipboard sau Play News a lui Google.

Deocamdată nu se ştie când vor deveni disponibile pentru toţi utilizatorii noile categorii de news feed-uri şi nici dacă această facilitate va fi exclusivă pentru aplicaţia mobilă.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×