Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, la Digi24, că nu toate măsurile care pot fi luate în timpul stării de urgență vor fi automat implementate, primul obiectiv fiind achiziția de medicamente și echipamente medicale fără procedurile anevoioase presupuse de licitații.
”Privind starea de urgență de luni o folosim strict pentru a ușura achiziția de medicamente și materiale sanitare, pentru ca perioada lungă de achiziție să dispară, să se poată face achiziții directe, stocurile pentru spitale vor fi actualizate”, a declarat Nelu Tătaru.
”Să evităm locurile aglomerate”
Chiar dacă starea de urgență vizează mai multe tipuri de măsuri care pot fi luate, nu este obligatorie implementarea tuturor.
”Poate fiecare dintre noi când am văzut decretarea stării de urgență ne-am dus la dicționar sau la Constituție, dar nu toate măsurile de acolo trebuie impuse (…) Sunt măsuri care se pot lua în stare de urgență, dar nu e cazul acum. Starea de urgență nu cade brusc, se adaptează la evoluția în dinamică”, a spus secretarul de stat în Ministerul Sănătății.
Nelu Tătaru a spus luarea cu asalt a supermarketurilor nu este oportună nu doar pentru că nu se va trece la raționalizarea alimentelor, cât mai ales din considerente de sănătate publică.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
”Nu e cazul să golim rafturile magazinelor! (…) Să nu ne ducem în aglomerație, să evităm locurile aglomerate, deplasările inutile, contactul cu persoanele care tușesc, strănută sau au dificultăți în respirație!”, a conchis Tătaru.
Stare de urgență începând de luni
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, sâmbătă seara, că începând de luni România va intra în stare de urgență pentru a facilita combaterea epidemiei.
Articolul 93 al Constituției îi dă dreptul președintelui României să instituie starea de urgență, cu obligația ca decretul prezidențial să prevadă explicit motivele care stau la baza deciziei, zona în care se instituie și perioada. Starea de urgență nu poate să depășească 30 de zile, deoarece presupune ca drepturile și libertățile fundamentale să fie restrânse.
În cel mult 5 zile de la emiterea decretului, acesta trebuie aprobat de către Parlament care se convoacă în sesiune pe toată durata stării de urgență. Dacă Parlamentul nu aprobă decretul, aplicarea acestuia se suspendă. Tot Parlamentul este singura instituție legiuită să aprobe prelungirea perioadei după expirarea celor 30 de zile.