Mugur Isărescu rămîne la BNR. Al cincilea mandat

Adrian Barna   
în Hotnews
16/06/2014, 15:06
Mugur Isărescu rămîne la BNR. Al cincilea mandat

Mugur Isărescu a fost avizat în unanimitate de comisiile reunite de Buget, Finţe-Bănci din Parlament pentru al cincilea mandat de guvernator al Băncii Naţionale a României, cu o perioadă de cinci ani, poziţie pe care o ocupă de 24 de ani.

Isărescu a ţinut o alocuţiune în faţa comisiilor reunite, în care a mulţumit pentru activitatea actualului Consiliu de Administraţie, care a trebuit să facă faţă provocărilor crizei financiare globale resimţite şi România şi a punctat câteva dintre obiectivele noului CA.

Printre obiectivele viitorului CA al BNR, Isărescu a menţionat aderarea la zona euro în 2019, „obiectiv ambiţios, dar încă realizabil”, şi intrarea în Uniunea Bancară.

Mugur Isărescu, doctor în ştiinţe economice, este guvernator al Băncii Naţionale a României din septembrie 1990 şi preşedinte al Consiliului de Administraţie. În 1990, numirea sa a fost făcută de către Guvern, iar din 1991 a primit mandat din partea Parlamentului, care a fost reînnoit de trei ori până în prezent, cu o durată de cinci ani, respectiv în decembrie 1998, noiembrie 2004 şi octombrie 2009.

Isărescu a fost prim-ministru al României în perioada decembrie 1999 – decembrie 2000, iar până să fie numit guvernator a ocupat timp de şase luni poziţia de secretar cu probleme economice şi monetare al Ambasadei României la Washington, de unde a fost rechemat de preşedintele de atunci, Ion Iliescu.

El este membru în Consiliul General al Sistemului European al Băncilor Centrale, membru cu drept de vot din partea României în Consiliul European de Risc Sistemic şi face parte din Consiliul Guvernatorilor al Fondului Monetar Internaţional.

sursa: realitatea.net

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×