Motivele care i-ar fi distrus sănătatea lui Gabriel Cotabiţă

Ionuţ Cataramă   
în Hotnews
09/05/2015, 18:02
Motivele care i-ar fi distrus sănătatea lui Gabriel Cotabiţă

Gabriel Cotabiţă a vrut să aibă siluetă de manechin şi a ajuns pe patul de spital, problemele cu inima fiind cauzate de dieta drastică pe care a ţinut-o în ultimul timp, dar şi de exerciţiile fizice. Artistul se declarase apt pentru efort, potrivit fişei pe care o semnase.

Cunoscutul interpret de muzică uşoară Gabriel Cotabiţă (59 de ani) a fost găsit, ieri, la ora 13.30, în stare de inconştienţă, la o sală de fitness din incinta unui hotel de cinci stele din Capitală. Potrivit medicilor de la SMURD, care l-au resuscitat, acesta a suferit un stop cardiorespirator. Cu toate că ştia că are probleme de sănătate, Gabriel Cotabiţă se antrena aproape zilnic.

Potrivit regulamentului impus prin lege, artistul semnase o fişă în care se declara apt pentru efort, deşi acesta suferise alte două infarcte. Solistului i s-a făcut rău după ce a mers pe bandă 20 de minute, iar apoi, timp de cinci minute, a continuat cu alte exerciţii pentru piept. El a căzut ca secerat, fiind descoperit fără puls de un angajat.

Echipajul SMURD a ajuns în doar patru minute, iar după 25 de minute de resuscitare şi două injecţii cu adrenalină, inima artistului a început să bată din nou. Acesta a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde a fost intubat şi i s-a făcut imediat o coronarografie, o intervenţie specifică bolnavilor de inimă care au suferit un stop cardiorespirator.

Cura de slăbire l-a băgat în spital

De dragul reflectoarelor, Gabriel Cotabiţă şi-a dorit să arate ca “tras prin inel” pentru revenirea pe sticlă, când a acceptat să fie jurat într-o emisiune TV. Anul trecut, artistul a slăbit în forţă cu ajutorul dietei Dukan. În trei săptămâni, Gabi a dat jos 10 kilograme.
Cu trei ani înainte, acesta mai pierduse alte 30 de kilograme. Chiar dacă a apelat la un specialist în nutriţie, se pare că regimul drastic i-a pus în pericol sănătatea. “În principal, dieta Dukan poate da probleme cardiorespiratorii, dar poate afecta în egală măsură şi alte organe, rinichii sau ficatul. Dieta este bazată doar pe proteine, organismul fiind privat de restul nutrienţilor necesari”, a declarat medicul Bogdan Dimitrie Niculae, pentru Libertatea.

«Îmbătrânise mult în ultimul timp»

La scurt timp după accidentul lui Gabi, şi-au făcut apariţia la hotel şi cântăreaţa Silvia Dumitrescu şi impresarul Radu Groza, care au rămas şocaţi de cele întâmplate. “Se ştie că artiştii sunt sensibili şi dedicaţi trup şi suflet pasiunii lor. Gabi este un adevărat artist, atent la detalii, însă cred că a exagerat prea mult când s-a hotărât să slăbească brusc. El a slăbit în urmă cu trei ani 30 de kilograme în doar trei luni. Atunci cred că i-a fost afectată grav sănătatea. Oricum îmbătrânise mult în ultimul timp şi mergea cam greu. Mă uit cum cei din generaţia mea încep să se stingă încet, încet. Lumea vorbeşte despre ei după ce mor”, a spus Silvia Dumitrescu. Radu Groza, în schimb, a rămas fără cuvinte, iar ochii i s-au umplut de lacrimi: “Îmi pare rău, sper să fie bine. Nu mă aşteptam, ne întâlnisem recent, era bine”.

Dieta i-a pus în pericol ficatul şi rinichii

Dieta Dukan a fost creată de doctorul francez Pierre Dukan în urmă cu 30 de ani şi este bazată pe proteine. În prima fază se consumă doar proteine, fiind interzise legumele şi dulciurile. Alimentele prăjite şi făinoasele sunt excluse. Apoi, în etapele următoare sunt introduse treptat legumele. Slăbirea este rapidă, regimul este gândit să funcţioneze pe termen lung. Au fost semnalate şi unele riscuri pentru sănătate ale dietei, care vin, în special, din consumul mare de proteine: creşterea colesterolului, oboseala, schimbările de dispoziţie, migrenele, apariţia gutei şi a constipaţiei, dar şi afectarea ficatului şi a rinichilor.

Sursă: www.libertatea.ro

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×